tag:blogger.com,1999:blog-690296541331752382024-03-13T14:02:20.240+02:00Scriitor virtualBlog de scriitor, proză afurisită, roman, eseu, pamflet,umorDoina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.comBlogger22125tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-74847850186079233732010-10-31T22:36:00.000+02:002010-10-31T22:36:26.550+02:00Dragoste şi durerePrivi în urma ei cu ochii umezi… Pe femeia aceasta ar fi vrut-o de nevastă! Rar se întâmpla să-i placă o femeie. Cinstit, nici nu se prea întâmplase, decât o singură dată în şcoală, Luiza. Nici soacrele cele mai rele nu găseau atâtea cusururi într-o noră, cum găsea el dintr-o privire, la orice muiere. Toate-i păreau curve, lacome la bani şi îngrămădite de prostie; de jegoase şi puturoase – ce să mai vorbim!- lumea era plină. Sigur, i-ar fi plăcut mai degrabă băieţii şi-n război erau berechet, dar unde să-l găseşti pe ăla curăţelul, să-şi facă o clismă şi să nu-i pută picioarele? Se ţinuse vreo două luni cu Otto, un tânăr ofiţer neamţ, parfumat, pedant şi frumuşel, dar fusese omorât în luptă, decapitat în zori de un obuz. Se zbătuse neamţul, minute bune, ca o găină descăpăţânată, zvâcnind în toate părţile în glod, de te umplea groaza. Din gât sângele îi ţâşnea în şuvoi gros, ca de la ţâşnitoarea din parc. Vărsase şi maţele din el, preţ de vreo două zile. Şi acum mai icnea, când îşi aducea aminte. Câteodată, vreo cămaşă a neamţului, uitată printre lucrurile lui, îi aducea în nări parfumul frumuşelului, dar imediat îi venea în minte căpăţâna plină de noroi şi sânge şi trupul zvâcnind în agonie. O gheară îi smucea inima şi alta îl lua de la stomac. Îi bântui nopţile timp de câteva săptămâni. Pe urmă, nu trecu mult şi băgă de seamă că, sub diferite pretexte, îl vizita Herman, un căpitan zâmbăreţ, subţirel, cu păr cârlionţat şi ochii verzi, ca de muiere lipicioasă. Într-o seară, veni pe la zece – sau chiar mai târziu – chipurile, să cumpere două sticle de Martell. Dobritza, gândind cam ce hram poartă vizita frumuşelului la ceas de seară, îi puse un păhărel dintr-o sticlă abia desfăcută şi apoi băură pahar după pahar, până pe la vreo trei dimineaţa. Neamţul se ţinu tot într-un zâmbet şi într-o glumă până când, beat-fular, adormi în <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/18/gascanul/">patul lui</a>, îmbrăcat şi încopitat cu cizmele. Dobritza, bucuros, se dezbrăcă iute şi se băgă în pat lângă neamţ. Iute se dezbrăcă, iute se îmbrăcă! Că neamţul, simţindu-l gol în pat, sări ca ars în picioare şi, nici una, nici două, să-l împuşte cu pistolul. Ai văzut drac mort? I se blocă neamţului pistolul, ţac-pac, nimic… Când se bucură că a scăpat, primi un şut straşnic în boaşe, de dureroasă aducere aminte. Căzut în genunchi şi chircit, fu lăsat în plata Domnului! Neamţul îi feri cărările, dar Dobritza nu putu să-l uite. Şi cine ar putea uita, mă rog, cizma nemţească, bine lustruită, din piele fină, de primă calitate, năpustită cu năduf în ouăle domniei sale? Pune-te-n bocancii lui, dacă-ţi dă mâna!<br />
fragment din romanul <a href="http://draft.blogger.com/Privi%20în%20urma%20ei%20cu%20ochii%20umezi…%20Pe%20femeia%20aceasta%20ar%20fi%20vrut-o%20de%20nevastă!%20Rar%20se%20întâmpla%20să-i%20placă%20o%20femeie.%20Cinstit,%20nici%20nu%20se%20prea%20întâmplase,%20decât%20o%20singură%20dată%20în%20şcoală,%20Luiza.%20Nici%20soacrele%20cele%20mai%20rele%20nu%20găseau%20atâtea%20cusururi%20într-o%20noră,%20cum%20găsea%20el%20dintr-o%20privire,%20la%20orice%20muiere.%20Toate-i%20păreau%20curve,%20lacome%20la%20bani%20şi%20îngrămădite%20de%20prostie;%20de%20jegoase%20şi%20puturoase%20–%20ce%20să%20mai%20vorbim!-%20lumea%20era%20plină.%20Sigur,%20i-ar%20fi%20plăcut%20mai%20degrabă%20băieţii%20şi-n%20război%20erau%20berechet,%20dar%20unde%20să-l%20găseşti%20pe%20ăla%20curăţelul,%20să-şi%20facă%20o%20clismă%20şi%20să%20nu-i%20pută%20picioarele? Se ţinuse vreo două luni cu Otto, un tânăr ofiţer neamţ, parfumat, pedant şi frumuşel, dar fusese omorât în luptă, decapitat în zori de un obuz. Se zbătuse neamţul, minute bune, ca o găină descăpăţânată, zvâcnind în toate părţile în glod, de te umplea groaza. Din gât sângele îi ţâşnea în şuvoi gros, ca de la ţâşnitoarea din parc. Vărsase şi maţele din el, preţ de vreo două zile. Şi acum mai icnea, când îşi aducea aminte. Câteodată, vreo cămaşă a neamţului, uitată printre lucrurile lui, îi aducea în nări parfumul frumuşelului, dar imediat îi venea în minte căpăţâna plină de noroi şi sânge şi trupul zvâcnind în agonie. O gheară îi smucea inima şi alta îl lua de la stomac. Îi bântui nopţile timp de câteva săptămâni. Pe urmă, nu trecu mult şi băgă de seamă că, sub diferite pretexte, îl vizita Herman, un căpitan zâmbăreţ, subţirel, cu păr cârlionţat şi ochii verzi, ca de muiere lipicioasă. Într-o seară, veni pe la zece – sau chiar mai târziu – chipurile, să cumpere două sticle de Martell. Dobritza, gândind cam ce hram poartă vizita frumuşelului la ceas de seară, îi puse un păhărel dintr-o sticlă abia desfăcută şi apoi băură pahar după pahar, până pe la vreo trei dimineaţa. Neamţul se ţinu tot într-un zâmbet şi într-o glumă până când, beat-fular, adormi în patul lui, îmbrăcat şi încopitat cu cizmele. Dobritza, bucuros, se dezbrăcă iute şi se băgă în pat lângă neamţ. Iute se dezbrăcă, iute se îmbrăcă! Că neamţul, simţindu-l gol în pat, sări ca ars în picioare şi, nici una, nici două, să-l împuşte cu pistolul. Ai văzut drac mort? I se blocă neamţului pistolul, ţac-pac, nimic… Când se bucură că a scăpat, primi un şut straşnic în boaşe, de dureroasă aducere aminte. Căzut în genunchi şi chircit, fu lăsat în plata Domnului! Neamţul îi feri cărările, dar Dobritza nu putu să-l uite. Şi cine ar putea uita, mă rog, cizma nemţească, bine lustruită, din piele fină, de primă calitate, năpustită cu năduf în ouăle domniei sale? Pune-te-n bocancii lui, dacă-ţi dă mâna!">Comisia ZÜRICH</a><br />
<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/07/09/copilul-dunarii/">http://doinapopescu.wordpress.com/2010/07/09/copilul-dunarii/</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-4977426989826061722010-08-24T16:55:00.000+03:002010-08-24T16:55:40.432+03:00Un popă şi un cognacAveam o amică în Berceni, Miky, deosebit de frumoasă, cu păr lung.<br />
Fusese prin lotul naţional de atletism şi avea o aliură de rusoaică top-model. Sora ei, Lili era o frumuseţe de tip pisicos, cu păr negru, lung şi ochi drăcoşi.<br />
Fetele erau ok dar părinţii erau chiar delicioşi. Cum părinţii colegilor mei erau excesiv de severi şi centraţi pe meditaţii şi învăţătură, Any şi Valy erau nişte specii rare. Fumau şi discutau liber despre sex cu puştoaicele lor, ne serveau cu lichioruri şi bere străină, ne ţineau la curent cu bârfe de palat din anturajul lui Ceaşcă, Valentin fiind şef de sală la un restaurant de lux.<br />
Într-un an, m-a prins ajunul Crăciunului la Miky, în Berceni.<br />
Any, mama celor două frumoase a scos o sticlă cu etichetă mişto.<br />
-Fetelor, am capturat de la Valentin un cognac fin! Paharele pe masă!<br />
-A, eu n-am mai băut niciodată cognac! Rămân la Pepsi-zic eu.<br />
-N-am ce-ţi face, te sacrifici! Uite, combini cu Pepsi-cola şi iese cognac-cola.<br />
Combinaţia nu era rea deloc şi paharele de cognac erau chiar deosebite. Când ne încinsesem la bancuri, sună cineva insistent la uşă. Obişnuiţii casei sunau şi intrau direct, fiindcă uşa nu se încuia niciodată: casă deschisă, de!<br />
Any, mirată în primă fază, sare ca arsă: popa! A venit popa cu Ajunul! Repede, sticla, paharele!<br />
Bagă sticla în bar dar cum era plin de fel de fel de sticle cu etichete exotice, pline ori începute, indicând obişnuinţele casei şi un anumit nivel de trai, Any căută din priviri o altă posibilă ascunzătoare pentru <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/08/09/puterea-obisnuintei/">pahare</a>: <br />
-Ascundeţi paharele! Repede după uşă!<br />
Punem paharele direct pe podea, după uşa din sufragerie pe care o lăsăm deschisă şi Miky deschide uşa de la intrare.<br />
Preotul, un bărbat simpatic puţin trecut de 40 de ani, dă cu aghiasmă prin toată casa dar nu iartă niciun colţ şi, insistă şi după uşă la sufragerie, botezându-ne cognacul. Noi speram din tot sufletul că părintele nu şi-a coborât ochii până la podea.<br />
Gazda plăteşte prestaţia părintelui cu generozitate, ca o casă mare ce se ţinea, iar părintele trage dezinvolt scaunul şi se aşează la masa din sufragerie:<br />
-Ei, acuma daţi şi lu’ taica părintele un pahar de cognac, că-i ajunul Crăciunului şi Mântuitorul se bucură de veselia credincioşilor! <br />
-Părinte, am avut impresia că ai căutat înadins ascunzătoarea paharelor. Cum te-ai prins că bem cognac?-întreb eu nedumerită.<br />
-Domnişoară, şi eu beau un păhărel cu cei doi copii ai mei în clipele de răgaz. În fiecare an se tulbură gazdele acestei case ca să ascundă paharele şi eu mă fac că nu văd dar, acum am văzut dopul pe colţul bibliotecii şi am tot aghezmuit căutând paharele până le-am găsit.<br />
-Totuşi, de unde aţi ştiut că-i chiar cognac?<br />
-A, păi asta-i casă serioasă! Mi-am dat seama imediat după forma paharelor! În alte case, vin bere, lichior ori cognac se beau din pahare de muştar. Aici creştinii se respectă! Eu, ca preot, ştiu tot ce mişcă-n cartier! Ştiu ce are creştinul şi-n pahar, şi-n pat! <br />
La care Miky intervine serioasă: părinte <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/08/06/surpriza-rugbistului/">logica</a> legată de băuturi este fără cusur dar în privinţa patului te lauzi! Indiferent ce vrei să insinuiezi, eu ştiu toţi amanţii mamei şi nu te afli printre ei! Deci, nu ştii ce are creştinul Valentin în pat! <br />
-Draga mea, de regulă aflu ce are creştinu-n pat la spovedanie, dar recunosc că uneori mai am şi noroc! Hai. noroc!<br />
Noi eram leşinaţi de râs dar Any se pierduse de tot în faţa dezastrului. Încercase să salveze aparenţele ca să nu vadă părintele băutura dar Miky, puţin ciupită de cognac, o dăduse de gol în faţa popii şi de <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/26/fantoma-de-la-stana/">amanţi</a>.Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-51323140054010016382010-07-05T21:01:00.001+03:002010-07-24T18:28:01.682+03:00Fericire la preţ redusFemeia stătea prudentă pe bordură, la zebră, aşteptând să treacă toate maşinile.<br />
Microbuzul încetini şi şoferul îi făcu semn să treacă. Zâmbi amabilului şofer dar pe banda a doua, un şofer de Matiz ce vorbea la mobil o proiectă în aer şi <a name='more'></a>Sofia căzu pe asfalt împrăştiată ca pe o jucărie stricată. Salvarea veni rapid dar şansele femeii se cam terminaseră.<br />
Anton, o matahală de un metru nouăzeci şi 150 de kilograme urca scara spitalului gâfâind. Îl enerva că nevastă-sa fusese neglijentă taman acum când obţinuse bilete la Călimăneşti.<br />
Îl găsi pe doctor care-i spuse grav să se pregătească pentru tot ce-i mai rău.<br />
Privi cu ciudă spre salon dar nu mai intră. Pragmatic şi eficient cum fusese dintotdeauna, scoase ceva bani de la bancă şi cumpără sicriul cel mai ieftin şi toate rânduite pentru eveniment. Avea de gând s-o îngroape rapid şi să mai prindă câteva zile de staţiune. <br />
Cele 18 zile de băi s-au scurs dar Sofia se încăpăţâna să trăiască. Anton dădea târcoale pe la spital şi nu înţelegea de ce se face atâta risipă cu medicamente şi curent electric ca să pompeze câteva zile de viaţă într-o halcă de carne bătrână. Avea crize de furie cu gândul la hainele rupte la Casa de Pensii ca să-şi ia bilet la staţiune, ca să ce? Să risipească banii pe Apa Sâmbetei! <br />
După vreo trei luni în care Anton aştepta telefonul eliberator, iată că minunea se produse. Fu sunat de la spital:<br />
-Bună ziua! Domnul Anton Stratulat?<br />
-Da!<br />
-Spitalul suntem! Veniţi să vă luaţi soţia!<br />
-Săru-mâinile duduie! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! <br />
Anton chemă un taxi camionetă, avea vorbele făcute, încărcă sicriul ce stătuse trei luni rezemat de frigiderul din hol şi plecă la spital bucuros că aşteptarea a luat sfârşit.<br />
Întrebă la poartă de unde se ridică morţii, urmări atent toate explicaţiile dar aleea spre morgă era blocată de nişte muncitori care executau o lucrare. Plecă spre birourile spitalului ca să găsească o cale să primească moarta.<br />
Pe hol Anton duse mâna la inimă şi se sprijini de perete. În faţa lui, Sofia venea palidă dar surâzătoare.<br />
-Trăieşti?-îngăimă Anton ca un cretin.<br />
-După cum vezi! Nu te bucuri, bărbate? De azi înainte să-ţi găteşti şi să-ţi speli singur, măgarule! O dată n-ai deschis uşa salonului! Un măr nu te-ai îndurat să-mi aduci! Canalie de doi bani! Anton făcu cale-ntoarsă cu femeia supărată pe urme.<br />
Ajunşi la camionetă, Sofia îşi puse mâinile-n şolduri:<br />
-Bravo, bărbate! Copârşeu, ai! Te pregăteai să mă-ngropi! Să nu te mai prind la mine-n dormitor, băşinos ramolit! <br />
Sofia urcă lângă şofer şi Anton, la cele 150 de kilograme urcă gâfâind cu greu în camionetă lângă sicriu.<br />
Ajunşi acasă, Anton plăti cu jale şoferului cursa inutilă, luă sicriul în spate şi urcă în apartament.<br />
Sofia udă florile, mâncă fără să-l bage pe Anton în seamă şi plecă la o vecină.<br />
Peste două ore Anton căzu pe scări şi muri pe loc. Alarmată de vecini, Sofia chemă salvarea care constată decesul: infarct! Cu ajutorul vecinilor încercă să-l înghesuie pe Anton în sicriu dar nu fu chip. Era cu un cap mai mare decât sicriul. De altfel, nici de lat nu era destul. Se vede că fusese luat pe măsura ei care avea un metru şaizeci şi 50 de kilograme. Încercă să-l schimbe cu unul mai mare dar vânzătorul voia să facă încă o vânzare, nu o pomană, aşa că fu nevoită să cumpere unul mai cuprinzător. <br />
După înmormântare, Sofiei îi era oarecum să doarmă cu sicriul în casă şi-şi anunţă prietenele că are de vânzare un sicriu la preţ redus.<br />
Rita era o zănatecă dar când avea o treabă de făcut, cântărea temeinic şi luat deciziile cele mai potrivite. Îi plăceau chlipirurile, stătea cu banii pregătiţi şi cumpăra când avea ocazia aşa că ajungea să nu aibă niciodată nevoie. Îşi zise că i-or mulţumi ginerii pentru aşa economie, aşa că nu ezită să cumpere sicriul la jumătate de preţ. Asta fusese viaţa Ritei: chilipir după chilipir! Fericire la preţ redus!<br />
Peste un timp, când plecară Mateeştii la mare, după obicei, îi lăsară Ritei cheia să mai vadă de casă.<br />
Rita avea o bună reputaţie în cartier şi era ceva obişnuit ca vecinele să-i lase cheia. Mai o floare udată, mai o ţeavă spartă, nu se ştie niciodată!<br />
Într-o dimineaţă, Rita primi telefon de la nepoata ei din America că este în vizită în România împreună cu logodnicul şi o va vizita chiar a doua zi.<br />
După primele momente de bucurie Rita îşi aminti de sicriu. Dumnezeule! Natalia o ştie de trăznită dar logodnicul va fi şocat. Rita se decise imediat: nu avea decât să ducă cosciugul în apartament la Mateeşti pentru câteva ore şi problema era rezolvată. Aşteptă să fie pustiu pe casa scării, intră în casă la Mateeşti cu sicriul apoi aduse şi capacul. Îl puse pe masa din sufragerie cu capacul pe el şi se duse să facă pregătirile pentru musafiri.<br />
Natalia, o femeie tulburătoare pe care n-o mai văzuse de când era un copilaş cu genunchii juliţi o copleşi cu daruri. Americanul era un tip bine, bazat pe portofel, aşa că Rita era de-a dreptul fericită.<br />
Natalia închiriase o vilă la Cheia pentru două săptămâni şi insistă să meargă şi Rita: de nerefuzat!<br />
Evident că a uitat de sicriu şi Mateeştii au avut un şoc când s-au întors dar, cea mai mare surpriză a fost când domnul Mateescu i-a oferit 200 de euro pe sicriu.<br />
Întorşi de la mare, Mateeştii îşi găsiseră casa răscolită, laptopul, bijuteriile şi <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/07/02/scrisul-ca-forma-de-rezistenta/">4000 de euro</a> într-un rucsac şi rucsacul în spatele unui <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/29/vals-vienez/">hoţ mort în sufragerie</a> lângă sicriu. <br />
La reconstituire s-a constatat că hoţul intrase pe geamul de la baie, jefuise dormitoarele aflate pe acelaşi hol cu baia şi în sufragerie dând cu ochii de cosciug făcuse <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/30/miss-popularitate/">infarct.</a><br />
A vuit cartierul de aşa întâmplare, aşa că Mateescu a cumpărat sicriul norocos şi l-a închiriat vecinilor şi colegilor de serviciu care plecau în concediu. Şi-a scos banii investiţi din prima vară. Evident, şi Mateescu a putut pleca în concediu mai relaxat!Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-76082406631643592892010-06-28T19:44:00.001+03:002010-07-24T18:28:57.281+03:00DE NEREFUZATBunica din partea tatălui, la vreme de iarnă îşi lua radioul pe lămpi la spinare, lăsând pe moş să vadă de animale şi venea la oraş, mare amatoare de trai boieresc.<a name='more'></a> Radioul era marca Bucureşti, mare cât juma de ladă de zestre, dar fără muzici şi ştiri baba nu putea trăi.<br />
<br />
După ce-ncerca clanţa la toate patru fetele, cu urături şi păruieli, venea să petreacă iarna la noră, zicând că-i mai bună căldura de lemne decât dogoarea “falşă” de calorifere, chit că două fete stăteau la casă şi doar două la bloc.<br />
<br />
Băboiul tot îşi făcea de lucru pe la poartă lăsând-o deschisă, gândind c-o veni cineva s-o anunţe de moartea moşului.<br />
<br />
Eu mă necăjeam rău, fiindcă porcul se plesnea în uşa cotineţii până o deschidea şi dacă prindea poarta deschisă pe-aci ţi-e drumul! Nu de lipsa cârnaţilor la Crăciun mi-era, cât de bătuta care m-aştepta de la papaşa dacă s-ar fi întâmplat aşa pocinog.<br />
<br />
Cât eram de mică, să fi avut vreo patru ani că nu eram încă la grădiniţă, nu mi-a fost greu să pricep că nu atât ducea grijă de moartea moşului, cât trăgea mare nădejde!<br />
<br />
De năduf i-am spus-o şi lui papaşa şi cum atunci când era treaz avea simţul glumei, a râs pe săturate spre oftica babii.<br />
<br />
Într-o seară i se năzare băboiului să mă cheme să dorm cu ea şi-mi trimite mesajul prin papaşa: de nerefuzat!<br />
<br />
Acuma, n-o ridicasem încă la rang de Satană dar nici prea dragă nu-mi era, dar cel mai tare-i duceam grija să nu moară-n somn şi să dorm cu leşul lângă mine.<br />
<br />
Cum băboiul dormea cu radioul la cap şi o lampă de carte aprinsă, mi-am luat un fulg şi o oglindă ca să mă-ncredinţez peste noapte că baba trăieşte.<br />
<br />
Spre mirarea mea, peste cămaşa de noapte şi-a pus bunda. Îmi plăcea bunda ei, din izmene de ministru zicea ea, că era din material raiat, cusută cu aţă întărită şi cu nasturi metalici, ca la vestonul ostăşesc.<br />
<br />
De cum a adormit i-am pus fulgul pe buze şi m-am pus pe aşteptat. O vreme a fost bine, fulgul mişcându-se încet-încet. Încă trăia!<br />
<br />
Ei şi-odată se pune băboiul pe horcăit şi pe sforăit, să cadă varul de pe pereţi.<br />
<br />
Până la urmă nu era chiar rău, că pe fond sonor măcar ştiam că-i în viaţă, când, hâţ, aspiră baba fulgul.<br />
<br />
Duceam grijă că s-o sufoca dar unde s-o fi fixat fulgul buclucaş, că băboiul scotea nişte zgomote undeva între pârţuri şi trompetă de pionier.<br />
<br />
Mi-am făcut planul s-o şterg la soră-mea mai mare să dorm cu ea dar lângă uşă era o măsuţă şi pe măsuţă paharul cu dinţii babei.<br />
<br />
De voinică ce eram, băteam toţi băieţii de pe stradă dar pe lângă dinţii din pahar n-am putut să trec şi pace şi nici acum nu ştiu dacă m-aş învrednici…<br />
<br />
Neputând să dorm de la atâta sforăit-grohăit, m-am ridicat în genunchi şi am început să mă joc la radio. Răsuceam de butoane, atingeam clapele pe care mi le imaginam de pian până mi-a venit o idee. Mă întorc spre babă şi încep să-ntorc nasturii metalici. La faza asta intră papaşa să bea apă fiindcă la noi, camera de oaspeţi nu era încălzită pe timpul iernii, acolo fiind cazat purcelul după Ignat. Deci, băboiul dormea în bucătărie.<br />
<br />
Behăit de somn, papaşa mă întreabă:<br />
<br />
-<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/23/o-stafie-de-nota-zece/">Radu tati</a>, ce faci cu nasturii lu’ mă-ta marea?<br />
<br />
-Nu vezi în ce hal sforăie? Îi dau sonorul mai încet!- şi arăt spre <a href="http://radio./">radio.</a><br />
<br />
Impresionat, m-a luat să dorm cu el ca să mă scutească de necaz, aşa că restul nopţii am răsucit nasturii de la pijamaua lui papaşa, fiindcă sforăitul lui era ca <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/26/fantoma-de-la-stana/">mugetul elefantului</a> iar când se mai domolea, lesne speria şi-o vacă…Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-9175327473108194022010-06-21T19:01:00.001+03:002010-07-24T18:29:33.523+03:00PROFESORUL TRĂSNITDomnul Ghimpe, profesorul de filozofie era un bărbat înalt, bine făcut şi chiar dacă avea în jur de 50 de ani, elevele de la liceul de fete adormeau cu el în gând şi era masculul cel mai pomenit în jurnalele şi oracolele la mare modă.<a name='more'></a><br />
Nu ştia nimeni exact de unde-i venise porecla de GHIMPE, totuşi, ceva nu era tocmai în regulă cu el. Umbla o vorbă c-ar fi somnambul.<br />
Fetele, chiar dacă niciuna nu văzuseră ceva anume mai alăturea cu drumul la distinsul profesor, totuşi, fiecare cunoştea la a doua sau a treia mână câte o sumă de poveşti care mai de care mai colorate legate de domnia sa.<br />
Într-o zi, lipsind domnul Ghimpe la primele ore, domnişoara directoare intră la idei şi trimise acasă la profesor un stol de fete să afle cauza întârzierii. Se zice că mai lipsise astfel de la şcoală şi fusese găsit cocoţat pe acoperiş, făcând declaraţii de amor nebun la mâţe. Directoarea bănui o cauză asemănătoare şi se baza pe isteţimea fetelor să-l aducă în siguranţă la şcoală.<br />
Ciripind vioaie, fetele ajung repejor la vila profesorului, o căsoaie de armator cu gard frumos lucrat în fier forjat. Ajunse în faţa uşii stolul amuţi:<br />
Pe un şezlong, profesorul dormea gol-goluţ, etalându-şi erecţia la soare.<br />
-Co-lo-sal!- exclamă o elevă.<br />
-Ba eu zic: co-lo-sa-lă!- o corectă alta pistruiată.<br />
-Hai, vitezelor! Care are curaj să-l trezească?<br />
-Aţi înnebunit? De ce să-l trezim? Uite ce frumuseţe! Ar fi păcat, zău aşa! Eu zic să-l privim pe săturate şi să mergem să-i povestim domnişoarei!<br />
-Ai curaj să-i povesteşti tu?<br />
-De ce i-o fi zicând Ghimpe? Era mai potrivit Măciucă!- zise iarăşi pistruiata.<br />
-Nu vă mai certaţi, am eu o idee! Trebuie să fim isteţe ca s-o convingem pe domnişoara să vină să vadă cu ochii ei! Dacă v-aţi săturat de privit haideţi!<br />
Ajunse la liceu, fetele, îmbujorate îi spuseră Domnişoarei că Ghimpele pare mort.<br />
Domnişoară lăsă ora baltă şi însoţită de fete alergă la casa profesorului.<br />
Fiind probabil prima erecţie din viaţa domnişoarei, aceasta leşină din primul moment. Când îşi reveni, trimise fetele la liceu:<br />
-Dacă se află despre isprava asta-n <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/18/doi-negustori/">târg,</a> nu mai fac anchetă să aflu cine-a găvărit: vă exmatriculez pe toate! Am înmormântat subiectul definitiv!<br />
Fetele plecară cam fără chef, iar Domnişoara rămase cu Ghimpele.<br />
Două săptămâni mai târziu, <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/10/oua-de-taran-aveti/">zarvă mare</a> în oraş: Domnişoara şi <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/06/20/cucuveaua/">Ghimpele</a> îşi anunţau logodna.Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-67990785992285877212010-06-15T15:39:00.002+03:002010-07-24T18:31:18.723+03:00PUTEREA MINIJUPULUILocuiam într-o casă naţionalizată, în centrul oraşului şi unul din vecinii mei cu care ne mâncam amarul la comun era Grasu, vecinul meu de 220 de kile sau mai mult.<br />
Fusese fotograf în tinereţe şi de la nişte acte false făcuse şi un pic de puşcărie. Într-o zi, un civil autoritar, cu legitimaţie de MI(Ministerul de Interne) îmi bate în uşă <a name='more'></a>să-mi ceară nişte referinţe despre Grasu. Vizita lui îmi pica de-a curmezişu’ fiindcă tocmai probam o fustă mini şi aveam program de promenadă.<br />
La mănăstirea noastră nu erau admişi bărbaţi în casă şi, cu toate insistenţele tipului şi argumentele despre secretul de serviciu şi necesitatea discreţiei, l-am ţinut pe holul comun. Voia o caracterizare a lui Victor Iordache, cunoscut ca un cal breaz drept Grasu aşa că tipul îşi ia notiţe iar eu povestesc:<br />
-Bun vecin, cumsecade, politicos, îmi cară sacoşile, îmi cumpără lapte dimineaţa, bla, bla, bla… Portţigaretul lui madam Mery, nevasta lui Grasu se iţea sub geam, semn că o ureche ageră ne monitoriza, iar eu mă distram, băgând din top. Tipul stătea cu fundul pe lada de zestre a lu’ madam Călin, care acum ascundea albiturile şi batistele de-nmormântare ale bătrânei şi scria într-o agendă sprijinită pe masă toate ciocele pe care le-nşiram eu. Casa fiind înaltă, accesul se făcea pe scări iar geamul era suficient de înalt ca madam Mery să stea liniştită sub el fără să fie văzută. Însă, eu care stătea în picioare aveam alt unghi şi o dibuisem din prima.<br />
După caracterizarea mea violent rozalie, securistul îmi mai pune o întrebare:<br />
- Şi cum îi ziceţi vecinului?<br />
-Domnu’ Victoraş, fac eu frumos. Atunci tipul se uită la mine cu ochii micşoraţi: era clar că nu m-a crezut, aşa că dreg busuiogul ca să devin credibilă şi să-i folosească omului caracterizarea:<br />
-Bineînţeles, domnul Victoraş îi zic în faţă! Pe la spate-i zic normal, ca toată lumea: Grasu, Grasu Contrabasu’…<br />
Mă gândeam cu groază că dacă madam Mery mă dă în primire la Grasu, n-o să mai pot folosi curtea şi poarta niciodată şi voi fi nevoită să intru în casă doare prin geamul de la stradă, destul de înalt şi greu accesibil şi când eram în blugi, darămite când veneam de la liceu în odiosul sarafan.<br />
Tipul se relaxează şi-mi zice vioi, semn că m-am reabilitat:<br />
-Ia fă o piruietă don’şoară!<br />
Fac un pas înapoi şi execut piruieta, puţin nedumerită. Tipu’ zice:<br />
-Foarte frumos, da’ la minijupul ăsta să porţi un pantof cu toc cui. Adidaşii merg când baţi ţurca pe maidan! Ai văzut don’şoară puterea minijupului?<br />
Îţi spun un secret, dar rămâne numai între noi doi: Grasul ăsta e un mare ticălos şi se poartă mizerabil cu toată lumea. De ani de zile îl ştiu şi este cel mai nesuferit individ. Dar vezi puterea minijupului? Cu dumneata, dar îţi spun sincer, numai cu dumneata, se poartă manierat şi elegant fiindcă te fâţâi cu minijupu’ ăsta făinuţ. Să ştii că la început, când ai zis că-ţi cară sacoşile am crezut că-ţi baţi joc de mine, abia pe urmă mi-am dat seama că animalu’ ăsta e şi el puţin bărbat! Ca să vezi! Chiar dacă nu-i în stare să facă nimica, tot mai tresare la ideea de sex.<br />
Mery era vânătă de râs şi mare minune că nu s-a dat de gol.<br />
A doua zi, sâmbătă, când vin acasă-mi sare inima: Grasu-n poartă. Casa era pe colţ şi n-avea rost să mai încerc: stătea acolo să pună mâna pe mine. Merg înainte direct spre geam. Mă strigă cu vocea lui de coşcovea pereţii:<br />
-Mâine dimineaţă la 10 să vii la ceas în Grădină… Îmbrăcată cu-o bluză roşie, – adaugă el. Şi s-o iei şi pe Ada cu tine!<br />
Dau din cap, mă duc la geam, îl găsesc închis şi plec spre Grădina Mare care era la colţ. Pe seară mă duc precaută spre casă şi spre <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/19/capra-sare-masa-iada-sare-casa/">norocul meu</a>, curtea liberă. Intru în casă şi nu mai ies. Mă întrebam de ce-mi dă Grasu întâlnire în Grădină şi mai ales, de ce cu-o bluză roşie. De ce nu cu un ziar în buzunar? Dacă vroia să mă omoare şi să-mi îngroape cadavrul nu alegea duminica când Grădina era populată şi nici zona ceasului. M-ar fi chemat mai la dos, în spatele Castelului de apă sau în spatele muzeului.<br />
A doua zi, pun o bluză roşie, o iau pe Ada, surioara mea care-avea vreo 6 anişori şi plec bărbată spre Grădină, încrezătoare că la o adică el are platfus şi vom scăpa cu fuga.<br />
<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/22/sinonim-pentru-rahat/">Grasu</a> era în dispozitiv lângă ceas. Mă salută jovial agitând un aparat de fotografiat.<br />
Mi-a făcut primele fotografii color din viaţa mea. De atunci am grijă să-mi pun bluză roşie când mă trag în poză. Era Grasu un ticălos, dar prost nu era deloc!<br />
<br />
citeşte despre Grasu şi în <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/02/02/omleta-si-patru-carnati/">OMLETĂ CU PATRU CÂRNAŢI</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-12507555283784468312010-06-12T23:07:00.001+03:002010-06-15T15:44:56.811+03:00POPA-I SEMN DE GHINIONDeşi nu-mi făcea nicio plăcere, adesea trebuia să fac vreun comision mamei şi ajungeam s-o vizitez pe sora ei mai mare, instalată după divorţul de papaşa şi moartea Satanei pe post de tartoriţa familiei cu prerogative depline.<br />
<br />
<br />
Tanti Dana locuia la etajul opt şi liftul era musai defect ori în revizie şi noroc cu inima mea tânără că nu-mi pierdeam suflarea.<br />
<br />
Dar <a name='more'></a>opt etaje treacă-meargă, beleaua era să dau ochii cu dumneaei, tartoriţa!…Intru şi cum la mine norocul este împletit cu ghinion-aţă de mărţiţor, tanti avea musafiri, deci nu se putea da-n stambă, să-mi sară-n cap cum îi era firea dar, musafirul, ghinion cum vă spuneam, nu era fitecine ci chiar un popă. Un popă pe care-l mai întâlnisem pe la ea şi, de mirare cât de des, fiindcă la noi călca popa numai la sfeştanie şi arar dacă ne prindea acasă la Crăciun ori Bobotează. Spun arar, nu că n-ar fi venit săracul, ei aş, săracul, conştiincios la datele cuvenite dar mama era la serviciu şi cine să bată derdeluşurile ori mingea în curtea şcolii! Şi mâţele stârmoceau mai mult pe-acasă decât mine… Sora cea mică abia mergea în picioare, nu se punea iar cea mare era la vremea întâlnirilor.<br />
<br />
Deci, ziceam ghinion fiindcă întotdeauna vederea unui popă mi-a adus un mare pocinog.<br />
<br />
Mi-am cântărit bine vorbele, mi-am măsurat paşii şi vreo juma’ de oră toate erau roz.<br />
<br />
La un moment dat mă trimite mătuşa cu un borcan enorm poate de trei, poate de cinci kile cu oţet de mere făcut în casă să traversez sufrageria şi să-l plasez pe balcon.<br />
<br />
Năduşesc bine de grija covorului manual, fiindcă dacă scăpam borcanul pe covorul minunat, nebuna era-n stare să mă arunce de la etajul opt. Deci ajung cu bine în balcon, ochesc raftul croit anume pentru borcanul preţios şi dau să intru-n sufragerie. Când închid uşa, un amărât de cuişor ce nu-şi avea locul pe-acolo îmi intră sub o unghie secându-mă de durere. Uit de popa din capul mesii şi mă răcoresc:<br />
<br />
-Ah, rugina dracului!-şi-n secunda următoare dau cu ochii de sfinţia sa.<br />
<br />
Ce potop de scuze, ce păreri de rău, nu ştiu dacă popa a zis ori nu ceva, că eu m-am prelins pe lângă pereţi şi dusă-am fost!<br />
<br />
Luni de zile am ocolit piaţa vecină cu biserica la care slujea părintele şi pe cât am putut pe mătuşa care era tare greu de evitat, avea un obicei turbat să fie peste tot şi să-ţi taie cheful, ori că te plimbai prin Grădina Mare, ori pe Faleză ori pe Republicii, fostă Regală la care vecina mea centenară, doamna Călin îi zicea “strada de mers cu picioarele”.<br />
<br />
Dar într-o zi, mătuşa mă sună, culmea tehnologiei, ne instalasem telefon, şi mă cheamă cu o treabă.<br />
<br />
Îmi dă o reţetă şi mă trimite la părintele. Cu nod în gât îi zic că nu pot să dau ochii cu el.<br />
<br />
Mătuşa, se vede că-i mergeau bine amorurile că era grozav de bine dispusă se holbează la mine. Îi amintesc amărâtă incidentul cu pricina şi mătuşa râde din toată inima. Era frumoasă tanti Dana când râdea!<br />
<br />
-Ha, ha! De ţapu’ ăla ţi-e ruşine ţie? Ia reţeta şi du-o repejor şi nu te mai izmeni, c-a uitat ramolitu’ deja!<br />
<br />
Plec cu reţeta mirată rău de vorbele mătuşii dar deloc convinsă fiindcă tartoriţa la toţi găsea cusur şi vorbe de ocară şi probabil că dacă-ntrebam de papă ar fi răspuns la fel!<br />
<br />
Dau cu ochii de Alexandru Repan, aşa-i ziceam noi frumosului preot ce-mpărţea parohia că părinţelul căutat de mine şi până să-i las reţeta şi s-o întind, apare şi dumnealui.<br />
<br />
Supărat? Nu părea!<br />
<br />
Zice să-l aştept să-mi dea medicamentele, că fata la farmacie i le-a dat pe-ncredere.<br />
<br />
În peretele din stânga intrării era uşa cancelariei, cam la acelaşi nivel cu peretele şi pictat în aceeaşi temă.<br />
<br />
Părintele bagă cheia, învârte şi trage şi dă şi vreo două picioare:<br />
<br />
-Hai fire-ai a dracu’! Numai tu nu te-nţepeneai acuma! Mişcă hodoraga dracului!<br />
<br />
Oho! Unu’ la unu’ zic în mintea mea! Bravo, părinte, dă-i- nainte!<br />
<br />
Vine frumosul Alexandru Repan şi deschide uşa tacticos:<br />
<br />
-Nu te mai înfierbânta aşa, părinte, să nu-ţi pocnească vreun vas de sînge!<br />
<br />
Iau medicamentele, îmi dă popa şi două prosoape pe care le iau cu inima strânsă bănuindu-le de la mort, alerg într-un suflet şi duc hapurile şi prosoapele mătuşii şi bag în sfârşit de seamă după atâta <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/13/cum-sa-scapi-de-ghinion/">vreme</a>, albastrul cerului şi verdele copacilor.<br />
<br />
Şi dacă vreţi să ştiţi cum a sfârşit-o tartoriţa, celebră în familie că s-a iubit cu trei popi, citiţi <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/17/puterea-blestemului/">Puterea blestemului </a><br />
<br />
Şi vă aştept şi <a href="http://braileanul.blogspot.com/">La Tanti Elvira. </a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-78348217387462469992010-06-08T17:53:00.001+03:002010-06-15T15:45:30.317+03:00TURTALACEA LU' STELAEram clasa a XI a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump, mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi în bucătărie n-o fi la fel de aspectuos dar <a name='more'></a>va fi gustos şi rezonabil la costuri.<br />
<br />
<br />
Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.<br />
<br />
Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea a mâncat-o fără greţuri.<br />
<br />
Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.<br />
<br />
Casă naţionalizată, ce vrei! Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…<br />
<br />
Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.<br />
<br />
Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.<br />
<br />
Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam la Groapa, că se cobora într-un fel de cramă.<br />
<br />
Urc emoţionată scările şi când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.<br />
<br />
Strig cu disperare:<br />
<br />
-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?<br />
<br />
-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană…<br />
<br />
Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/27/aventuri-la-granita/">tortul!</a><br />
<br />
Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.<br />
<br />
Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc <a href="http://zambetesiperle.wordpress.com/2010/05/16/vulpea-la-oras/">blatul.</a><br />
<br />
Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.<br />
<br />
În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia din surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:<br />
<br />
-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche-n.)<br />
<br />
La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:<br />
<br />
-Tu pe ce lume trăieşti, frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?<br />
<br />
De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/04/tiberiu-orasanu-zice/">familiei.</a><br />
<br />
Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!<br />
<br />
În buna tradiţie a familiei, <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/19/capra-sare-masa-iada-sare-casa/">Turtalacea lu’ Stela</a> arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-51906964680353725832010-06-08T00:50:00.001+03:002010-06-15T15:46:06.051+03:00Războiul femeilorPe malul Siretului, la Cotu-Lung, frumoasa satului era Ioana. Duminica la horă, flăcăi de la Vameşu, Mihalea, Voineşti, Corbu ori de la Vădeni veneau s-o horească pe Ioana, iar cei mai puţin îndrăzneţi, măcar să o privească şi să spere că vor fi băgaţi în seamă.<br />
<br />
<br />
Dar <a name='more'></a>zilele fericite ale Ioanei se cam isprăviseră. Pe aranjament îndelung chibzuit de familii, frate-su, Ilie, brunet chipeş cu trup svelt dar vânjos, ochi negri, arzători, mustaţă meşteşugit tăiată pe chipul alb, spălat adesea cu spumă de lapte cald, proaspăt muls, aduse de la Latinu pe Mihaica.<br />
<br />
Veselă fără pereche, cu mersul drept, cu ţâţele la lună, Mihaica deveni clar <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/04/07/viata-de-sofer/">Regina Balului</a>, uzurpând spontan titlul purtat de Ioana şi aducând acesteia mare amărăciune.<br />
<br />
Acum, între fete şi neveste nu prea se putea face comparaţie, căci nevestele odată legate cu basmaua, deja le trecea făina prin traistă şi nu mai erau în competiţie.<br />
<br />
Dar tocmai asta-i stătea Ioanei pe suflet, şi… nu putea ierta la letineanca drăcoasă ce-i băgase-n boale pe flăcăi: toţi ziceau că mândra satului o fi Năneasca dar numa’ pân-apare Mihaica pe uliţă. <br />
<br />
Ioana, ţinută de frumoasă, nici la treburi nu prea fusese îmbulzită de mă-sa, dar venind Mihaica cu hărnicia ei să răstoarne tot mersu-n sat, tac-su bătuse cu pumnu-n masă: frumuseţea nu ţine de foame şi dacă Mihaica trece de frumuseţe şi pune osul la muncă, făcându-se mai frumoasă pe zi ce trece, nu i-or pica galoanele nici Ioanei să toarcă şi să ţeasă, ba să poftească s-aducă şi apă cu cobiliţa de la Siret în rând cu Mihaica. <br />
<br />
Ca să-şi mai treacă de necaz, mă-sa îi cumpără Ioanei rochie de stambă şi mărgele, să rupă gura satului. Ioana aştepta cu mare emoţie hora, ştiind că bărbaţii-s uşor de prostit şi mărgelele ei vor întoarce privirile tuturor de la cosiţa letinencei.<br />
<br />
Dar când se primenea ca să meargă la horă, tat-su veni turbat din sat, se certă cu mă-sa şi interzise Ioanei să plece la zbânţuială, închizând-o în casă.<br />
<br />
După ce adormi tiranul, mă-sa îi deschise un geam şi Ioana fugi la joc.<br />
<br />
Tot satul avea să vorbească de roatele pe care le făcea rochia ei de stambă în vârtejurile horei. Îmbujorată, curtată, Ioana se simţi iar dorită şi băgată-n seamă şi mai uită de rivalitatea pentru cumnată, fiind în al nouălea cer. Ajunse acasă şi intră pe furiş pe geam, dezbrăcă cu grijă rochia delicată şi se culcă fericită.<br />
<br />
Peste noapte, tat-su care se sculase de mai multe ori şi constatase că era fugită nesocotindu-i porunca, veni să verifice dacă s-a întors şi găsind-o adormită o tăbărî în pumni.<br />
<br />
Stâlcită din bătaie în faptul somnului, Ioana îşi rupse baierele minţii din sperietură.<br />
<br />
Nici doctori nici babe, nici viţelul vândut şi banii cheltuiţi nu mai ridică pe Ioana de la pat.<br />
<br />
Tatăl îşi smulse părul din cap pentru neghioaba faptă dar cale de reparaţie nu se găsi.<br />
<br />
În fiecare săptămână, amărâtul o punea pe Ioana în căruţă şi pleca în vreun sat unde trăgea nădejde să-i repare cineva fata.<br />
<br />
După ani buni de alergătură, când speranţele se subţiaseră, un popă îi promise leac dar o puse să jure că nu se va mărita niciodată. Spre bucuria satului, Ioana se întoarse vindecată. Nimeni nu luă în seamă jurământul smuls hoţeşte de popă, decât Ioana, născută sub semnul Berbecului ce n-o lăsa să treacă peste cuvântul dat.<br />
<br />
Îi aduse tat-su flăcăi din alte sate, s-o vadă cu rost la casa ei dar Ioana era de neclintit: nu se va mărita şi pace!<br />
<br />
Ioana se gândi că ar fi de mare folos Domnului să servească într-o mănăstire dar după două luni se întoarse acasă: avusese parte numai de certuri şi nedreptăţi fiindcă măicuţele nu-i iertaseră frumuseţea.<br />
<br />
Se mută într-o odaie la marginea cimitirului şi trei capre erau toată averea ei. Se gospodărea cum putea, ziua umplându-şi timpul cu dereticatul în biserică. Preotul, mulţumit de hărnicia ei şi mai ales că nu cerea nicio simbrie îi încredinţă bucuros cheia şi administrarea bisericii.<br />
<br />
Vecinele ei, Caliopea şi Angheluşa o mai ajutau cu-o căpiţă de fân sau o strachină de mâncare iar la sărbători un pahar de vin. Ioana cam iubea vişinata pe care-o degusta la câte-o pomană şi zicea râzând: bine că n-am vişin în curte să-mi fac vişinată, că aş dormi toată ziulica lângă damigeană!<br />
<br />
-Da’ un butoiaş de vin nu vrei să-ţi dau, Ioană de sufletul răposatului?<br />
<br />
-Nu vreau, ţa’ Ileană! Mă-ndulcesc la pahar şi parcă văd c- adorm lângă butoiaş cât-îi ziua de mare!<br />
<br />
La înmormântări, oamenii veneau cu-o icoană sfinţită la Ioana, cu rugămintea să îngrijească de mormânt. Cum moartea strică des bucuriile şi planurile tuturor, pereţii odăii se umplură de icoane.<br />
<br />
Ca un bun paznic ce devenise, Ioana avea un gemuleţ ce dădea în cimitir şi de unde veghea ca pensionarii ei să stea cuminţei în morminte.<br />
<br />
O blândeţe calmă lumina chipul Ioanei şi oamenii îi ziceau Sfânta. Doar numele Mihaicăi rostit imprudent de câte cineva în preajma ei ori vederea cumnatei îi mai stârneau mânia.<br />
<br />
Copii în schimb îi ziceau ţa’ Ioana-Pocăita şi aşa i-a rămas numele<br />
<br />
Când eu am cunoscut-o, tanti Ioana avea peste 70 de ani dar şi-i ducea cu mare putere. Şi tot cu putere întreţinea şi duşmănia cu Mihaica, bunica mea dragă.<br />
<br />
Dar socotelile ce le puseseră pe cele două împătrivă cu jumătate de veac în urmă pentru mine nu aveau nicio însemnătate şi eu o iubeam nespus pe bunica Mihaica dar o vizitam şi pe tanti Ioana.<br />
<br />
Într-o seară, să fi avut vreo cinci ani, împreună cu sora mea care avea aproape unsprezece, hotărâm să facem o vizită lu’ tanti.<br />
<br />
Bunica ne explică că suntem în faptul serii şi până s-ajungem în capul străzii se face noapte plină iar trecerea pe lângă gardul cimitirului pentru nişte copilaşi nu-i lucru liniştitor, dar pe noi ne apucă o vitejie şi ne urnirăm la drum.<br />
<br />
Cum e foarte uşor să fii viteaz cu gura, ne socotim noi că decât să ocolim cimitirul pe două laturi, mai bine-l tăiem pe diagonală ca să scurtăm din drum. În fond, ce mare diferenţă între cimitir şi-un părculeţ?!<br />
<br />
La colţul cimitirului, un pârleaz uşura trecerea în cimitir, în orice sens ai fi avut de trecut.<br />
<br />
Sărind pârleazul cu sprinteneală, mă trezii că soră-mea se cam codeşte să treacă, ba chiar o rupe la fugă pe drum.<br />
<br />
Simţindu-mă bărbată şi importantă foc în demersul meu, chit că se-ntunecase am pornit cu pas vioi printre morminte. Ziua făceam ades acest drum şi mă orientam fără dificultate. Tufe de liliac şi măceşi ori corcoduşi mă obligau la mici ocoluri dar, trecusem de jumătatea drumului şi mă gândeam ce uşor era şi cum aveam să-mi mai râd de soră-mea şi de spaimele ei fără temei.<br />
<br />
Dar noaptea-n cimitir se pare că dracu-şi mai vâră coada, că o ghiară mă prinse de picior îngheţându-mi sângele în vine. Coborând ochii, văzui mormântul proaspăt, acoperit de coroane pe care nu se uscaseră încă garoafele.<br />
<br />
Halt! Uitasem că fusese o înmormântare cu două zile-n urmă.<br />
<br />
Inima bătea nebună să-mi spargă pieptul, ghiara mă ţinea hotărâtă de pantalonul roşu de Jerse şi curajul mă abandonase în cea mai cumplită disperare. Încercam să fug dar picioarele nu mă ascultau, încercam să strig dar sunetele erau prea înspăimântate şi se pitiseră binişor şi iute că nu aveam nicio ieşire din impas!<br />
<br />
Greierii cântau de zor, o pasăre-şi luă zborul dintr-un salcâm, de la Caliopea se auzeau râsete şi zgomote de tingirii, probabil rostogoleau o balercă prin curte. Zgomotele satului erau cele cunoscute dar nişte foşnituri ca şi cum şerpi îşi făceau drum spre mine mă făcură să devin şi mai atentă. Atunci le-am văzut! Din partea dreaptă trei forme albe nemişcate: fantome!<br />
<br />
Dumnezeule! Măcar erau ceva mai mici ca mine la statură dar asta nu-nsemna că erau mai puţin îmspăimântătoare!<br />
<br />
Dar cele trei se puseră-n mişcare, croindu-şi drum spre mine, sporindu-mi groaza şi adâncindu-mi disperarea.<br />
<br />
Într-um efort uriaş, temând mai tare apropierea fantomelor decât ghiara ce mă ţinea, m-am smuls din încleştare şi-am fugit spre căsuţa lu’ tanti. Strigam din răsputeri dar niciun strigăt nu tulbura liniştea cimitirului. Sunetele se-ntorceau în mine, pitindu-se speriate de arătările ce-mi ţineau urma!<br />
<br />
Ajunsă cu bine la casa bătrânei m-am decis să nu spun nimic, ca victoria mea asupra fricoasei de sor-mea să rămână întreagă! Dar când tanti a deschis uşa, lacrimile au ţâşnit singure şi odată cu ele povestea fantomelor şi a neîndurătoarei ghiare.<br />
<br />
Tanti a râs cu mare veselie:<br />
<br />
-Morţii mei sunt cei mai cuminţi şi în cincizeci de ani n-a ieşit niciunul de la locul lui! În cimitirul ăsta nu-i nicio fantomă!<br />
<br />
-Ba da! Sunt trei, le-am văzut cu ochii mei!<br />
<br />
-Erau caprele mele!- zise sec tanti. Pasc toată ziua pe morminte! Şi sâsâitul nu era de şarpe ci era foşnetul de la lanţurile târşite prin iarbă! Caprele au câte un lanţ de opt-zece metri la gât cu un ţăruş în capăt, ca să le priponesc când le duc la păscut, să nu intre de nebune în culturile oamenilor!<br />
<br />
Tanti mi-a pus în braţe o păpuşă mare, dezarticulată, dezbrăcată şi cu un ochi defect dar cum era prima păpuşă pe care o primeam în viaţa mea încercam să trec peste recentele aventuri şi să mă bucur. Aveam rămasă şi de la sora mea o păpuşă mică din cauciuc, rigidă, model ieftin şi nereuşit, cu ochi pictaţi şi părul turnat şi el în plastic şi improvizat din vopsea. Îi făcusem hăinuţe fiindcă o moştenisem tot dezbrăcată dar n-am simpatizat-o niciodată! <br />
<br />
-Tanti, dar o ghiară m-a apucat de picior! -şi arăt triumfătoare dovada, pantalonul de Jerse roşu sfâşiat.<br />
<br />
Tanti Ioana râde şi-şi arată poala fustei: uite că şi eu mi-am sfâşiat de dimineaţă fusta în grilajul de la mormântul lui Costică! E prost lucrat şi are-un fier acolo care-agaţă! Costică-a fost un mototol şi-un puturos toată viaţa! Măcar de lene şi tot nu se deranja să-ntindă mâna după tine!<br />
<br />
Să plecăm pe drum pe lângă cimitir nu prea mai aveam inimă iar să rămânem să dormim peste noapte în odaia cu vedere în cimitir nici atât!<br />
<br />
Tanti a mers cu noi pe cele două laturi ale cimitirului dar nu s-a apropiat de colţul străzii bunicei mele, fiindcă era <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/04/18/libertatea-de-a-fi-hidos/">jurată</a> să nu calce pe uliţa rivalei!<br />
<br />
Bunica Mihaica ne aştepta cu masa întinsă, convinsă că pe cumnată-sa n-o dusese capul să ne pună la masa.<br />
<br />
La lumina lămpii de gaz, bunica ne ţinu în poveşti vesele până târziu în noapte, ca hohotul de râs să şteargă amintirile spaimelor din cimitir şi să avem somnul liniştit.<br />
<br />
Au trecut peste treizeci şi cinci de ani de atunci, bătrânele şi-au găsit liniştea în <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/25/viclenia-popii/">cimitire diferite</a>, cum le-a fost voia fiindcă, dacă satul a fost prea mic pentru cele două, nici cimitirul nu avea să le încapă dar, zâmbetul senin al bunicii mele Mihaica şi poveştile ei au rămas cu mine.Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-81546245130168883352010-05-11T00:31:00.001+03:002010-06-15T15:47:18.380+03:00SEXUL, SPORT PERICULOSSEXUL, SPORT PERICULOS<br />
<br />
<br />
Eram în cantonament într-o comună din jurul Bucureştiului, ca piloţi sportivi-elevi externi la Aerodromul Clinceni.<br />
<br />
Eram 27 de puşti din toată ţara, din care 5 fete. Majoritatea dădusem admiterea la facultate şi eram pe jar.<br />
<br />
Gabi, o tipă din Sibiu, era singura relaxată. Cică <a name='more'></a>a dat la facultate cu pietre-n geam. Spunea cu mult umor că în neamul ei cu multe unguroaice, toate femeile erau curve, dar niciuna aşa bună ca ea.<br />
<br />
Se cuplase cu Vasile, un localnic şi avea program separat de noi. Dar cum şi noi aveam frumoşii noştri, fata juca la două capete.<br />
<br />
Cred că sună ca dracu’ dacă zic că mieluţa blândă suge la două miori…, dar ăsta era adevărul istoric.<br />
<br />
Într-o după-amiază aveam program de voie şi spuneam bancuri pe nişte bănci în curtea internatului unde eram cazaţi.<br />
<br />
Vine Vasile s-o caute pe Gabi dar…, fata era închisă cu… Gabi, un frumuşel, învăţat recent la femei şi considerat un mascul de mare potenţial.<br />
<br />
Recunosc că i-am reconsiderat reputaţia abia acum. La acel moment îl detestam, considerându-l doar un porc nesătul!<br />
<br />
Deci, vine Vasile, întreabă de Gabi şi se alege doar cu zâmbete subţiri. Urcă în internat, uşa închisă.<br />
<br />
Revine în curte, se-nvârte turbat şi se hotărăşte: se urcă pe burlan şi în dreptul dormitorului de la etajul unu’, Vasile rămâne interzis:<br />
<br />
-Fraţilor, ce dracu’ fac ăştia, că nu şi-o trag!<br />
<br />
-Zău, Vasile? Poate-şi pun <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/02/sa-nu-te-iubesti-cu-popi/">ventuze</a>, mă!<br />
<br />
-Să mor io, ăştia fac ioga sau ce dracu’, că sunt îmbârligaţi şi cred că-şi miros penele unu’ la altu’, că nu văd bine!<br />
<br />
Bate nervos în geam: ce faci fă, cu capu-ntre cracii lu’ ăla, hai?<br />
<br />
Se-ntoarce spre noi care stăteam ca la circ, grupaţi pe două bănci, sufocaţi de râs: ce-i face dom’le? I-o miroase?<br />
<br />
-Hăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!Buf!<br />
<br />
S-a rupt burlanul şi Vasile a căzut cu fundul într-un măceş bogat.<br />
<br />
La hărmălaia creată, Gabi el şi Gabi ea au apărut la geam.<br />
<br />
Peste un sfert de oră, pe băncuţă-n parc, Gabi-ea extrăgea ţepii din bucile lui Vasile cu penseta iar noi îi tachinam, că aveam de ce.<br />
<br />
Seara, Vasile a apărut cu piciorul în gips şi două kile de <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/2010/04/dom-profesor-sare-calul.html">ţuică</a> pentru comandant, ca să-i aranjeze lui Gabi-ea o cameră la parter.<br />
<br />
Comandantul a luat ţuica <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/09/chinezii-plang-usor/">bucuros </a>dar a pus o condiţie:<br />
<br />
-Vasile, să nu-mi baţi fata că ne certăm!<br />
<br />
- De ce s-o bat, tov comandant, că pentru mine a-nvăţat săraca!<br />
<br />
Da’ să-ţi zic un <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/05/10/cine-esti-domnule-aghiuta/">secret</a>, să cazi şi mata-n cap: n-am văzut io bine pe geam de prost ce-s! Gabi nu mirosea: rodea! Uoaaauuu!Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-12988799582043882902010-04-20T19:42:00.001+03:002010-06-15T15:46:40.934+03:00O cafea cu Zoe CeauşescuÎn anii ‘80 şi ceva eram la mare şi m-am împrietenit cu nişte studente din Piteşti.<br />
<br />
<br />
Stând într-o seară pe terasă la Naţional în Mamaia se apropie nişte tipi cu ochelari bengoşi şi <a name='more'></a>o invită pe Delia, o frumuseţe cu ochi negri, mare karatistă la o cafea.<br />
<br />
Delia, o tipă directă şi zâmbitoare a acceptat invitaţia fără nazuri. Cu două seri înainte o pierdusem pe Miruna care se cuplase cu un student arab şi o mai văzusem doar el fugitivo. Mie mi se părea cam periculoasă aventura dar eu eram liceeancă şi mai prăpăstioasă.<br />
<br />
Toată lumea nu discuta decât de bafta respectivelor şi de cum dăduse norocul şi peste alte studente care se cuplaseră cu străini şi erau bine-mersi.<br />
<br />
Eu eram îngrijorată fiindcă tipii mi s-au părut maturi şi nu păreau genul “o îngheţată, un suc şi o plimbare de mână pe faleză”.<br />
<br />
Delia s-a întors într-o oră. A băut cel mai mişto frape, a tras o ţigară şi a gustat vodcă cu suc de portocale.<br />
<br />
Ziua următoare pe plajă Delia era cu ochii-n patru aşteptându-şi gaşca. Tipii cu ochelari mişto n-au mai apărut şi se vedea clar dezamăgirea studentei. Seara la Naţional Delia era pe jar. Pe la zece jumate îşi pierduse speranţa. Fetele o tachinau:<br />
<br />
-Sper cu nu se lasă cu venele tăiate pe motiv că nu ţi-au venit străinii. Să zici mersi, că pe urmă te lua Secu în vizor! Ştii că te poate condamna pentru relaţii cu străinii?<br />
<br />
-Alina, ce prostii zici acolo? De ce să mă condamne pentru relaţii cu străinii?<br />
<br />
-Da’ ce, ai spatele asigurat? De ce să nu te condamne? Eşti mai cu moţ? Asta-i legea, soro! Evident, cele două nu erau surori.<br />
<br />
-Care străini, fato? Eşti dilie?- întrebă Delia aiurită.<br />
<br />
-Care străini? Cetăţenii străini cu care ai băut frape-ul şi vodca. Ce-o faci pe indiferenta? Parcă nu pentru ei te perpeleşti acuma?<br />
<br />
-Tu vorbeşti de tipii de-aseară?<br />
<br />
-Nooo! De Papa de la Roma! Sigur că de ei vorbesc!<br />
<br />
-De unde-ai scos-o cu străinii? Era Nicuşor Ceauşescu cu gaşca. Am uitat să vă zic: am cunoscut-o şi pe Zoe, o tipă valabilă. Nicuşor a vorbit puţin, mai mult cu ea am discutat. Ăştia-s de-nfiat, precis. Îs prea de gaşcă să fie copii ălora, ascultaţi la mine.<br />
<br />
În câteva minute, frumoşii vin iar. Alina, cu aere de <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/">soră mai mare</a> pune piciorul în prag:<br />
<br />
-La ora asta nu mai pleci nicăieri! Dacă le e de tine să vină mâine dimineaţă pe plajă.<br />
<br />
Delia zâmbi frumos şi pleacă cu ei. Alina îi aruncă printre dinţi: Curva Prinţişorului, asta eşti, duduiţă. Curva karatistă este prea <a href="http://www.torent-press.ro/">elegant</a> să-ţi zic!<br />
<br />
Eu nu m-am dumirit: adică relaţia cu un străin era valabilă şi pentru asta intra în categoria tipelor de succes dar, cu Prinţişorul era curvă!<br />
<br />
O fi răutate, o fi prostie, o fi invidie? Mă poate lămuri cineva, că mie mi s-a blocat procesorul!Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-24305156129562052482010-03-30T20:56:00.000+03:002010-03-30T20:56:15.316+03:00Post-it Comisia ZÜRICHÎn blogul meu din Wordpress, Doina Popescu's Blog am postat şi capitolul al II-lea din romanul COMISIA ZÜRICH. Spor la citit!<br />
<br />
<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/romanul-comisia-zurich/capitolul-al-ii-lea-cartea-railor/">http://doinapopescu.wordpress.com/romanul-comisia-zurich/capitolul-al-ii-lea-cartea-railor/</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-64745340211835023592010-03-30T19:31:00.001+03:002010-07-24T18:33:06.989+03:00PERICOL IMINENT: SAT FĂRĂ CÂINI<h2><span style="font-size: small;">Trei ţărani stăteau de vorbă:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Mă Ghio, atâta de ger că mi-o murit câinele-n cotineată, mă!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Cum aşe, mă Ioane, mă?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Ete-aşa mă! De la atâta ger <a name='more'></a>a-ngheţat zăvoru’ la cotineaţă şi dacă n-am mai putut să-i dau de mâncare, a murit coteiu’. Ger, tată, ger…</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Şi mie mi-o murit câinele de ger!- zice şi Mărin abătut.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Ei, nu zău? Cum?- întreabă Ghio şi Ion într-un glas.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Apăi mie mi-a îngheţat apa-n fântână şi d-aia mi-o murit câinele, na! D-apoi, după ce a-ngheţat fântâna io apă n-am mai avut ş-am beut numai rachiu. Apăi care om beat mai gândeşte să hrănească câinele. A rămas în cotineaţa lui închis fără apă şi mâncare şi uite că gerul greu din iarna asta l-a pierdut. Ger, tată, ger…</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-De la gerul ăsta a murit şi câinele mieu!-zice Ghio. Uite eram în spatele grajdului şi voiam să mă uşurez. Numa’ ce-o scot pe dânsa, îmi îngheţă pe loc şi-mi pică!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Ei şi?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Dau s-o ridic dar, altă dandana! Mâna… lipită pă fermoar… Vine nevasta cu apă caldă, îmi slobozeşte mâna, când s-o iau pe dânsa de jos, câinele o înhaţă şi fuge cu ea. Alerg după câine!… O mâncase! La aşa pagubă grozavă, am luat puşca şi l-am puşcat !</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Ei, dragilor, dacă mai ţine gerul ăsta mult, rămâne satul fără câini! Ger, tată, ger…</span></h2><h2><span style="font-size: small;">**********************************************************************************************************************************************************************************************</span></h2><h2><span style="color: #d0a9f5; font-size: small;"> Acest banc este un experiment. Constatând din experienţa proprie că viaţa îţi oferă experienţe nebuneşti şi fiind bombardată din emisiunile de ştiri de tot felul de întâmplări hilare, mi-am propus să inventez ceva trăznit, apoi să caut pe Google dacă chiar s-a întâmplat ceva asemănător.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">********************************************************************************************************************************************************************************************</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Iată ce relatează Rompres, material preluat de acasă.ro:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">O femeie din China a scăpat de închisoare, după ce şi-a lăsat bărbatul fără penis, pe care l-a tăiat cu un cuţit şi l-a aruncat pe fereastră. Bărbatul a reuşit să rămană conştient şi să conducă pană la spital, însă penisul nu i-a putut fi reataşat, întrucat i-a fost mancat de un caine de pe stradă. Potrivit Ananova, femeia, pe nume Yao Fengfang, a fost eliberată condiţionat, urmand să se afle sub supravegherea poliţiei pe o perioadă de trei ani. Ea nu a primit o pedeapsă mai aspră mulţumită soţului, Li Gengbao, care l-a rugat pe judecător să fie îngăduitor. Bărbatul, de profesie şofer de taxi, a declarat că doreşte ca soţia sa să rămană în libertate pentru a avea grijă de el tot restul vieţii. Femeia şi-a ieşit din fire, cand a aflat că soţul îl înşeală cu fosta soţie. Cand acesta a venit acasă, ea l-a ameninţat că-l va transforma într-un eunuc, însă bărbatul n-a luat-o în seamă. Prin urmare, s-a dus să se culce, dar după cateva ore, în miezul nopţii, s-a trezit cu dureri groaznice în zona intimă. ‘Soţia ţinea în mană o mare parte din penisul meu. Am rugat-o să mă ducă la spital, dar a refuzat. Cand i-am cerut să-mi dea înapoi bucata de penis tăiată, a aruncat-o pe fereastră’, a povestit chinezul. La spital, a fost supus unei operaţii de urgenţă. Medicii au trimis angajaţi ai spitalului să-i găsească pacientului partea lipsă a penisului, însă s-a aflat că aceasta fusese mancată de cainele vecinului.</span></h2><table border="0" cellpadding="10" cellspacing="0" style="height: 38px; width: 260px;"><tbody>
<tr> <td> <span style="font-size: small;"><br />
</span></td> </tr>
</tbody> </table><h2><span style="font-size: small;">http://stiri.acasa.ro/articole/it-stiinta/a-r-mas-f-r-penis-t-iat-de-so-ie-i-mancat-de-un-caine</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Dacă articolul vi s-a părut gogonat, uite cum a rămas un rus fără bijuterie</span></h2><h2><span style="font-size: small;">A fost lovit de chef de sex, dar s-a adresat cui nu trebuie… Rusul Alexander K., in varsta de 44 de ani, a baut atat de mult la o petrecere in aer liber, incat, la un moment dat, a vrut sa faca sex cu un raton. Micutul rozator nu a cazut prada avansurilor barbatului, ci l-a muscat atat de tare de penis incat i-a retezat jumatate din organ, noteaza life.ru. “Nu ne-a venit sa credem cand am primit un telefon de la spital si un specialist ne-a rugat sa facem autopsia unui raton care murise inecat cu o bucata dintr-un penis. Barbatul avea niste dureri groaznice, dar cand ma gandesc la ce a patit mor de ras”, a declarat un doctor veterinar. Rusul, originar din Volgograd, nu si-a gandit niciodata ca un weekend in natura cu prietenii se va sfarsi in chinuri. In timpul petrecerii la care s-au baut cantitati mari de vodca, barbatul a observat animalul langa un copac. “Era un animal mic si dragut cu o blana negru cu alb extrem de pufoasa si cu o coada extraordinara. Asa ca ne-am hotarat sa ne distram putin pe seama lui si l-am prins. Unul dintre prieteni mi-a spus ca ratonii sunt foarte prietenosi. Iar, din moment ce nu erau femei cu noi m-am gandit ca ratonul poate sa ma satisfaca”, a povestit acesta jurnalistilor rusi.Cand se astepta mai putin, ratonul l-a atacat si i-a retezat aproape jumatate din organ. Plin de sange barbatul s-a intors la prietenii sai, care au chemat ambulanta. “Am fost socati de imagine. Cum se poate gandi cineva sa faca sex cu un animal. Are noroc ca ratonul era sanatos. Va necesita totusi o operatie estetica pentru reconstruirea barbatiei. Insa, dupa parerea mea, ar trebui sa-si faca un consult psihologic cat mai repede”, a mentionat unul dintre chirurgi.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">http://www.ziua.ro/news.php?id=22071&data=2009-02-27</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Aviz amatorilor de bauturi tari! Cand intreci masura, ramai fara penis! Asta i s-a intamplat unui rus din Tver. A baut cot la cot cu fiul sau pana nu a mai stiut pe ce lume traieste. Rezultatul betiei a fost cat se poate de tragic: penisul i-a fost taiat chiar de fiul sau, mort de beat. Potrivit ProTv, cei doi barbati au baut fara masura, iar la un moment dat au inceput sa puna tot felul de pariuri stupide. Intr-un moment de maxima “inspiratie”, barbatul si-a tachinat fiul ca nu ar avea curaj sa-i taie penisul. Iar fiul, dorind probabil sa-i demonstreze tatalui cat de brav este, a luat un cutit, i-a dat pantalonii jos si i-a taiat organul sexual. Imediat dupa incident, barbatul a fost transportat de urgenta la spital. Medicii au reusit sa-i coasa penisul la loc, dar e foarte probabil ca acesta sa nu mai fie functional.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-05-07&id=27427</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Intamplare pe cat de dureroasa, pe atat de amuzanta! Politia din Hong Kong a primit un apel de urgenta din partea unui barbat aflat in mare suferinta intr-un parc!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Barbatul ramasese blocat si nu oricum, ci cu penisul prins intr-un orificiu al unei banci. Cand gemetele de placere s-au transformat in urlete de durere, nefericitul a reusit sa cheme o ambulanta. Medicii au incercat sa scada presiunea luandu-i sange, dar asta nu l-a ajutat prea mult pe barbat.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Se pare ca tanarul si-a dorit o <a href="http://www.torent-press.ro/">noapte pasionala</a> cu banca pe post de iubita, dar a patit-o rau de tot! In momentul de maxima placere, acesta a realizat ca nu-si mai putea scoate penisul dintre scanduri.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Pana la urma, a fost decupata o bucata din banca, iar omul a fost dus la spital cu tot cu “iubita”. Abia dupa patru ore medicii au reusit sa-l elibereze.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Astfel, patania barbatului a demontat un mit vechi de cand lumea: nu toti barbatii asiatici sunt mici! Si nu ne referim tocmai la statura…</span></h2><h2><span style="font-size: small;">http://www.u7.ro/penis-captivus-de-tot-rasul-ramas-infipt-intre-scandurile-bancii.html</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Chiar dacă pare greu de crezut, gălăţeanul Constantin Mocanu a reuşit să îşi confunde propriul penis cu o găină. Enervat de <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">zgomotul</a> pe care aceasta îl făcea în fiecare seară exact când omul punea capul pe pernă, în 3 octombrie 2004, s-a decis să pună piciorul în prag şi să scape de pasăre. Mai mult adormit decât treaz şi cu un<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/"> topor</a> în mână acesta a luat găina de gât şi i-a tăiat capul. Mă rog, el şi-a închipuit că a tăiat capul găinii… De fapt, în mână a rămas cu prorpiul penis… L-a pus repede într-o pungă cu gheaţă, a ajuns la spital şi, aproape incredibil, a scăpat cu viaţă! Cu puicuţele nu ştim însă cum se mai înţelege.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Nu am pretenţia că am prezentat cazurile cele mai relevante dar, reţineţi morala: câinele este cel mai bun prieten al omului.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">http://clujeanul.gandul.info/cluj/si-a-taiat-penisul-in-loc-de-gaina-a-scapat-in-cusca-tigrilor-s-a-injunghiat-pentru-a-testa-geaca-limitele-extreme-ale-prostiei-2841993</span></h2><h2><span style="font-size: small;">//</span></h2>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-49576432323102849872010-03-23T02:15:00.001+02:002010-07-24T18:34:01.402+03:00DESPRE SEX ÎN GURA MARE<h2><span style="font-size: small;">Am avut ocazia să-l am comandant la Aeroclubul Bucureşti pe unul dintre cei mai mari paraşutişti ai tuturor timpurilor: Iancu Gheorghe, cel care a aterizat primul din lume la punct fix deţinând recordul şi pentru salturi de zi dar şi de noapte şi dominând pentru mulţi ani topurile mondiale şi competiţiile de profil. Când l-am întâlnit, avea 53 de ani şi<a name='more'></a> încă era un bărbat interesant.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Ne făcea un instructaj şi printre chestii serioase, mai făcea şi câte-o glumă. Îl întrebăm despre mitingurile la care făcea acrobaţie pe avionul în zbor împreună cu Ion Trucmel- altă glorie a aviaţiei româneşti.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Ne dădea toate lămuririle dar avea un cusur periculos: cum venea vorba de un concurs, ne spunea cam ce medalii cucerea la fiecare, dar şi ce gagici tăvălise cu fiecare ocazie, dându-le şi numele complet şi funcţia actuală.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Mă mănâncă limba şi-i zic că bârfa zilei este că a avut mai multe amante decât Julio Iglesias.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Pentru cine nu ştie, în anii ‘80, despre frumosul spaniol umbla vorba că avusese în jur de 4000 de amante. Bănuiesc că i-a mai funcţionat contorul o vreme.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Iancu se gândeşte grav o vreme, apoi spune:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-Eu am sărit demult de 4000. Una din amantele mele de care-mi amintesc cu plăcere este X, procuror general al capitalei.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Am înţepenit cu toţii.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Omul o făcuse de oaie!… Fata tovarăşei procuror general era colegă cu noi şi era în sală.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">N-a îndrăznit nimeni să-l oprească şi ne-a spus omul până la capăt ce beton era gagica în discuţie. Unii din noi, cei pe care<a href="http://miculscriitor.weblog.ro/"> ne adusese barza</a>, eram şocaţi că o mamă poate avea o <a href="http://www.torent-press.ro/">relaţie</a>.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Spre cinstea ei, la pauză puştoaica a tratat cu mult umor toată faza şi ne-a explicat cu maturitate că tatăl, tot aviator murise şi mama îşi vedea firesc de viaţă. Nu era nimic în neregulă că mama avea pe cineva şi chiar ne invită acasă să-i cunoaştem mama.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Doamna procuror, <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">o tipă foarte valabilă</a>, ne-a cucerit imediat cu muşchi ţigănesc şi salam de Sibiu pe felii de pâine prăjită unsă cu unt. Ciupercile cu maioneză ne-au dat pe spate şi când a pus Pepsi pe masă, gata, ne-a dat cu roţile-n sus! A venit şi un tip cu o roată de caşcaval şi doamna procuror ni l-a prezentat: prietenul ei.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Lulu a spus foarte serios că el <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/">caşcaval</a> a văzut numai la televizor. Poate glumea. Sau poate nu!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Dar, eu am fost sinceră când am zis că văd prima dată în viaţă un prăjitor de pâine.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Câţi dintre voi au văzut prin anii ‘80 un prăjitor de pâine?</span></h2>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-79217796008421785292010-03-13T06:15:00.003+02:002010-07-24T18:34:46.878+03:00Năvlegul de avocat a încurcat curvele<h2><span style="font-size: small;">După un trai imposibil cu Ion, Irina renunţă la prejudecata că neam de neamu’ meu n-a călcat la Tribunal şi intentă acţiune de divorţ. Merse la barou şi <a name='more'></a>o secretară bătrână, vecina ei din copilărie, o îndreptă spre Mironeasca – o avocată la modă. O aşteptă pe holurile tribunalului vreo săptămână şi în sfârşit se văzură faţă în faţă. Taior elegant, decolteu obraznic de unguroaică, frumoasă-frumoasă madam avocat.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Intră abrupt în subiect, ca o persoană foarte ocupată. Pe holul aglomerat şi cam în drum, îşi spune Irina telegrafic of-ul. S-au dus vremurile când avocaţii aveau cabinete cu firmă aurită la poartă! O vreme, avocata se uită nerăbdătoare peste umărul Irinei, apoi deschise poşeta – un sac uriaş, plin de tot ce-ţi trece prin cap. Nervoasă că nu găseşte ce-o fi căutat, răsturnă pe neaşteptate conţinutul sacului pe o băncuţă de lemn scrijelită barbar cu Y LOVE YOU NELU. Găsi în sfârşit un pix şi pe un bilet de tramvai mototolit îşi scrise numărul de telefon. – Ţine numărul meu de telefon! Sună-mă peste vreo săptămână, că acum nu pot să mă concentrez!- şi plecă grăbită, lăsând-o pe Irina cu povestea suspendată.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Irina rămase descumpănită o vreme, Mironeasca fiind ştiută de partizană a femeilor în procesele de divorţ, apoi văzu o fostă colegă de liceu şi se îndreptă spre ea.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Bună, Cici! Ce faci pe aici?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Mă omoară plictiseala cu Marin şi am venit să-mi recapăt libertatea. Pe scurt, am găsit un viţel cu portofelul mai gros şi cu echipamentul mai puţin ruginit!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Adică tot divorţ?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Tot!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Te bate?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Cine, Marin? Mai rău! Mă plictiseşte!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Adică e o toană?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Iubire! Cu unu’ de 45 am văzut cum e! M-am săturat de băşinile lui şi de concedii ieftine prin sindicat! Vreau şi eu să-mi amintesc ce poate unul de 25! Ce-i aşa de greu de priceput?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Bine, bine! Am priceput! Te mănâncă-n fund şi în loc să te duci la farmacie să-ţi dea ceva de mâncărimi, ai venit la Tribunal! Ai o avocată bună?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Sigur, cauţi o avocată? Pe mine mă divorţează maestra Otilica. Cea mai operativă. Hai, să fie cu noroc! Ţi-o dau pe Otilica mea!-uite numărul de telefon. Sun-o acum, că o găseşti! Are birou cu dichis acasă. Ai grijă! Să-i zici doamna Otilia şi bagă de seamă: nu o întreba de numele de familie că se ofensează. Vezi să nu te umfle râsu’ când discuţi cu madam Otilia Nespălatu! Amărâta a suferit toată copilăria şi s-a repezit fuguţa să se scape cu măritatu’, că de fată o chema Pizdelea!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Avocata răspunse prompt la telefon şi explică foarte clar amplasamentul biroului. Încurajată de instrucţiunile concise ale Otilicăi, Irina parcurse drumul în câteva minute.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Ajunsă la uşa biroului, na, că Otilica chiar avea firmă aurită!- fu invitată imediat în biroul avocatei. Otilica, fără să fie urâţică, era de-a dreptul insignifiantă. Dar ce o uimi cel mai tare pe Irina, era biroul îmbulzit de diverse materiale croite, de-ai fi zis că a nimerit la un atelier de croitorie cu dever. Se simţi datoare să verifice.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- O căutam pe doamna avocat… – Eu sunt, drăguţă. – Aa… – Te miră talentul meu pentru croitorie? E o pasiune din copilărie. Mi-am dorit să mă fac creatoare de modă! Idolul meu e Coco Chanel.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Foarte interesant! Dar la câte materiale sunt aici, îmbrăcaţi tot cartierul!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">-<a href="http://zambetesiperle.wordpress.com/"> Eşti amuzantă</a>! Îmi placi! Îţi dai seama că mai şi greşesc, doar sunt începătoare! Dacă am noroc, din tot ce este aici iese un palton. Cel mai greu e cu mânecile şi cu gulerul.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Poate era bine să vă faceţi mâna pe ceva mai simplu: bluziţe de vară, fustiţe petrecute. E materialul mai ieftin şi se lucrează mai uşor! Dacă mai greşiţi, paguba-i mai mică!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Bravo! Îmi place de tine! Chiar ai haz şi eşti şi dezgheţată! Îţi merge mintea, nu glumă! Eu sunt deşteaptă foc, dar nu mi-a venit în minte! Dar, spune-mi care-i problema ta!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Soţul meu mă înşală şi nu e prima dată! De câte ori găseşte câte una prin târg, aproape că mă omoară.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Da’, tu nu mai calci niciodată strâmb?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Am de crescut un copilaş! Nu-mi arde de aventuri!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Ei, spune drept! Un iubit pe la serviciu, un vecin musculos, trebuie să-ţi scoţi pârleala cumva!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Nu mă interesează decât să-mi câştig pâinea şi să-mi cresc copilul. Nici la tinereţe n-am fost prea zburdalnică!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Ce meserie ai drăguţă?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Sunt fotograf la o revistă!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Zău? Ieşi din biroul meu, fire-ai a dracu’ de paparatză! Ieşi, să nu mai calci pe aici! Cu o destrăbălată de reporteriţă a fugit şi amărâtu’ de Vergilică, nu i-ar mai muri mulţi înainte nici lui, nici matracucei! Ieşi că dau cu apă clocotită după tine, spărgătoare de case ce eşti! Ieşi, zdreanţă!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Irina dădu buzna pe uşă şi ieşi tocmai la timp. Magnetul pe care-şi ţinea boldurile avocata-croitoreasă-părăsită de Vergilică se izbi violent de uşă. Irina nu prea-şi făcea cruci de felul ei dar, acum simţi nevoia. Luă iar drumul baroului, să găsească totuşi o avocată. În hol, bătrâna secretară stătea de vorbă cu o doamnă impozantă ce-şi ducea cu eleganţă cei 50 şi ceva de ani.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Irina, dacă nu ţi-ai pus avocată, ţi-o recomand pe doamna Ligia Arginteanu. Maestra permanentată recent şi violet la păr de la excesul de Violet de Genţiană o privi cu bunăvoinţă.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Cu ce te ocupi, duduie Irina?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Ca tot păţitul, Irina se cam codea să spună. Făcu un pas prudent în spate, cercetă atentă ce cale de fugă are şi apoi zise timid:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Fotoreporter la o revistă… – Aha…Cât câştigi? – Nu am un salariu fix. Primesc drepturi de autor,…sume modeste cât să mă descurc.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Doamna Arginteanu scoase o oglinjoară din poşetă şi se rujă violent. Se întoarse pe călcâie şi peste umăr vorbi gros, tabacic:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Atunci caută-mă în Săptămâna Mare, că în timpul anului nu fac pomeni! Irinei nu-i venea să-şi creadă urechilor. Se aşeză pe un scaun şi ceru un pahar cu apă.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Secretara o privi cu milă. Pe uşa baroului intră un tip bonom, trecut bine de 40 de ani.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Irina se lovi peste frunte. Evident! Trebuia să caute un bărbat! Tipul avea o figură care inspira încredere.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Secretara făcu prezentările:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Irina, domnul Georgescu este cel mai cumsecade membru al baroului. Domnu’ Georgescu, vă rog să o ajutaţi pe Irina că-i nepoata mea şi o rupe bărbat-su în bătaie!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Irina se simţi jenată de prezentarea secretarei dar, înţelese ca un gest de bunevoinţă minciuna cu nepoata.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Fetiţo, hai să discutăm undeva în linişte, ca să înţeleg mai bine speţa!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Domnul Georgescu făcea parte din categoria oamenilor la care le iese bunătatea prin toţi porii dar, Irina fu stupefiată când o duse într-un bufet-expres să stea de vorbă.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Ascultă, Irina! Pot să-ţi spun Irina? Făcu un gest către birtaş, ca unul de-al casei.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Desigur! – Cu mine eşti în siguranţă! Eu nu o să-ţi cer să te culci cu mine şi nici prea scump nu sunt! Nu iau pielea după om. Mă adaptez şi eu la sărăcia din ţara asta! Dar eu am o regulă: sunt un învingător! Pentru mine nu există procese mari sau mici! Doar procese câştigate! La judecată sunt permise orice tertipuri, orice mijloace. Dacă mai băgăm câte o minciună, să nu cumva să te aud că te ismeneşti. Ne-am înţeles?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Chelnerul aduse două halbe de bere şi avocatul le răsturnă pe gât cu sete mare.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Încă un rând, Marcel! Irina, timorată de ambianţa îndoielnică a birtului şi năucită de vorbele avocatului, abia îşi găsi cuvintele.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Domnule avocat! Nu este cazul să recurgem la tertipuri şi minciuni! Dreptatea e a mea!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- La proces nu contează cine are dreptate, ci doar ce spune avocatul. Dar, stai fără grijă că eu văd meserie, o să câştigăm!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Să vă povestesc…</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Nu-i nevoie! Scrie-mi tot pe o hârtie şi restul e treaba mea. Nu mai mult de trei pagini, că plictisim instanţa!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">După mai multe termene amânate veni şi rândul înfăţişării. În ziua procesului se spărsese cerul. Irina intră zgribulită în sala de judecată şi se miră cum toţi taţii de copii de 10-12 ani, descopereau subit cu ocazia divorţului că de fapt progeniturile nu ar fi ale lor, motiv clar şi evident să nu plătească pensie alimentară. Judecătorul le explica cu calm la fiecare cum stă treaba cu tăgada de paternitate şi că termenul este tardiv. Pe cât de ticăloşi pe atât de jalnici, spuneau că atât cât a fost copilul mic nu şi-au dat seama, dar odată cu creşterea copilului deveneau evidente asemănările cu cel mai bun prieten, vărul, vecinul. Irina asculta dezgustată. Privea pe furiş pe domnul Georgescu, care în robă avea un aer marţial şi important. Îi inspira încredere şi se simţea mai liniştită. Tresări. Urma dosarul ei cu Ion. Cât de mult se iubiseră şi cât de lamentabil eşuase căsnicia lor. Se citară părţile, se citiră motivele chemării în judecată şi dl Georgescu începu expunerea de motive. Irina recunoscu destul de puţine din cele scrise de ea în hârtia înmânată avocatului, apoi auzi uluită că Ion frecventa două gemene balaoacheşe: Nuşa şi Corcoduşa. Se gândi cu uimire, că avocatul făcuse investigaţii pe cont propriu şi făcuse descoperiri de senzaţie. Fusese povestea cu Danello dar, recent Irina ştia şi de una, Jeni, o prădătoare care-şi punea amanţii să facă împrumuturi la C.A.R. şi care, după ce le mânca banii pleca la vânâtoare de alţi fraieri.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Avocatul veni cu amănunte picante şi multe puncte-puncte, stârnind zâmbete în sală.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Onorată instanţă, clienta mea a suportat multe de la pârât, dar relaţia lui la vedere cu gemenele nimfomane, Nuşa şi Corcoduşa nu mai poate fi tolerată!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Din sală, o femeie transpirată şi roşie la faţă la limita apoplexiei strigă:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Onorată instanţă, astea două, Nuşa şi Corcoduşa-s haitele lu’ bărbati-miu, trăzni-l-ar! Năvlegu’ de avocat a încurcat curvele! Io-l urmăresc de un an pe Pulea Spătaru-al meu şi, Nuşa şi Corcoduşa sunt curvele noastre!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Solemnitatea şedinţei de judecată se prăbuşi în hohotele de râs stăvilite cu greu sub ciocanul judecătorului, care abia-abia stăpânindu-şi lacrimile interveni:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Domnule avocat, într-adevăr, mărturii şi fotografii cu numitele Nuşa şi Corcoduşa sunt în dosarul 13255 Spătaru Tinca contra Spătaru Paul. Refuz să cred că în mod grosolan şi ilar aţi încurcat dosarele! Aveţi o explicaţie?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Fără să-şi piardă calmul, dl Georgescu vorbi important:</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Onorată instanţă, vă cer un nou termen, să consult <a href="http://braileanul.blogspot.com/">condicuţa</a> numitelor Nuşa şi Corcoduşa. Pot să jur că am văzut trecut numele pârâtului chiar deasupra numelui meu!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Domnule avocat, nu săriţi calul că vă suspend din barou. Aveţi un nou termen pe 20 noiembrie!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">Georgescu îi făcu Irinei pişicher cu ochiul, ca şi când lucrurile erau sub control dar, Irina nu era prea sigură. Stabiliră o nouă întâlnire în hol la arhiva Tribunalului pentru 14 noiembrie. Domnul Georgescu nu veni şi nici nu fu de găsit până în ziua procesului. Pe Irina o apucase disperarea.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">De unde să-l iei dom’le, dacă nu răspundea la telefon şi nici la birou nu era?!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">La proces se prezentă amărâtă şi fără avocat. Se făcu apelul părţilor.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Onorată instanţă, i-am dat ultimul ban acestui avocat şi aţi văzut ce circ a făcut, iar acum nu s-a prezentat! Nu mai am încredere în el! Vă rog să-mi acordaţi un nou termen să-mi găsesc alt avocat!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- 29 noiembrie! Şi nu mai fiţi supărată pe simpaticul domn Georgescu, că a răposat. Dumnezeu să-l ierte! Şi se pare că a murit chiar în slujba dumitale! Irina ieşi buimacă din sala de judecată. Se îndreptă cu paşi grăbiţi spre barou. Secretara lucra un goblen complicat.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Bună ziua, doamnă! Aţi aflat că a murit dl Georgescu?</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Da’ ce soartă pe bietu om! Era el un <a href="http://miculscriitor.weblog.ro/">glumeţ </a>dar, asta a fost farsa vieţii lui! O privi cu atenţie pe Irina.</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Ce, ori nu ştii cum a murit? Stai să-ţi spun, să te cruceşti! Aşa <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">comedie</a> n-am pomenit! Asta-i de dat la gazetă, să crape de râs tot târgul!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Cum să crape de râs târgul? Nici nu s-a răcit bine creştinul!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Tocmai asta-i, că s-a răcit!… Dacă-ţi spun că mori de râs!… S-au întors din puşcărie gealaţii lu’ Nuşa şi Corcoduşa şi au dat buzna pe neaşteptate. Disperat, conu’ Georgescu şi-a înşfăcat bulendrele, s-a agăţat de balustrada balconului făcând o legătură din cureaua de la pantaloni şi a stat amărâtul în frig ore bune, disperat să nu cadă, să se zdrobească de asfalt. De! Noiembrie, ce vrei? De frig şi spaimă i-a cedat inima. A făcut infarct!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">- Dumnezeu să-l ierte. Nu-l vedeam vreun aventurier! – Dar ştii care-i comedia? Apartamentul matracucelor este la parter. A stat în frig peste trei ore, când avea doar 30 de centimetri până la sol! Poţi să crezi? Amărâtul a murit cu zile. A fost atât de înspăimântat, că a stat cu ochii aţintiţi pe uşa balconului, de unde puteau năvăli musculoşii şi pur şi simplu a uitat unde este! Soarta, fato!</span></h2><h2><span style="font-size: small;">citeşte şi continuarea: <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/22/domnul-georgescu-si-cutremurulii/" target="_self" title="SIFILIS CU PATRU CRUCI">SIFILIS CU PATRU CRUCI(II)</a></span></h2><h2><span style="font-size: small;">Citeşte PROZĂ AFURISITĂ şi pe <a href="http://doinapopescu.wordpress.com%20/">http://doinapopescu.wordpress.com </a></span></h2>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-24191745331487518652010-03-08T21:54:00.002+02:002010-07-24T18:35:15.894+03:00DE CE E GREU SĂ TE MĂRIŢIDacă ne gândim la excedentul feminin de pe planetă, am răspuns deja la întrebare şi discuţia este închisă!Să fie oare atât de simplu ?<br />
Nicio abordare legată de femei nu este simplă dar,<a name='more'></a> dacă întrebi un bărbat, rişti să primeşti răspunsuri încifrate, care să-i mascheze propria dilemă legată de sexul zis frumos sau propriile angoase.<br />
Ce spune trubadurul?<br />
“Femei, femei, e plină lumea de nebune,<br />
De ce v-aţi mai născut pe lume?<br />
Ca să ne-nebuniţi pe noi!”<br />
Mai interesant este să vedem ce motive au găsit femeile pentru a se eschiva să se mărite…<br />
Întâlnind o colegă de liceu trecută bine de 35 de ani şi nemăritată mi-a răspuns scurt că multe femei rămân nemăritate fiindcă au un simţ estetic dezvoltat.<br />
Suspectând-o că trişează, i-am amintit că am văzut-o numai în compania unor masculi remarcabili. Şi-a păstrat calmul şi mi-a replicat că pe undeva am dreptate, dar a avut parte numai de frumoşi dar săraci, bine-situaţi dar însuraţi şi destui frumoşi şi bogaţi cărora le miroseau picioarele!<br />
Părerea Crenguţei, nemăritată până la 29 de ani:<br />
Gelu?Amărâtul n-avea nici cojoc!<br />
Nicu? M-a lăsat în drum şi a intrat să urineze în tufiş.<br />
Traian? S-a scobit în nas în faţa părinţilor mei.<br />
Sotir? M-a plimbat tot oraşul şi nu mi-a dat un suc!<br />
Pavel? Era atât de bogat că nu m-am mai uitat la amănunte! M-am botezat urgent pe vechi în biserica lipovenească şi nu-mi lipsesc icrele negre la micul dejun. Mişto!<br />
Teodora: Căsnicia părinţilor mei, de tot rahatul, m-a speriat atât de tare că am hotărât din start să nu mă mărit niciodată. Dar, pe la 29 de ani, îmi era deja imposibil s- o mai suport pe mama şi dintr-o dată am decis că singura soluţie este măritişul. Am zis, am făcut! M-am măritat imediat! La început mi s-a părut important să fiu măritată! Am făcut doi copii, apoi am divorţat pentru că mi s-a părut esenţial să fiu fericită!<br />
Miky a fost fatală din liceu. Am rămas surprinsă să o întâlnesc nemăritată la 36 de ani. Dar are argumente serioase: Mi-am dorit un bărbat care să dea din coate, să răzbească în viaţă. Am găsit destui bărbaţi frumoşi şi interesanţi dar, am luat viteză de fiecare dată, fiindcă am avut baftă numai de pretendenţi interesaţi numai să dea din pleoape la televizor!<br />
Adesea fetele se plâng de ce nu le-a dat bărbaţii…<br />
Nu mi-a adus mărţişor!<br />
Nu mi-a adus flori!<br />
M-a plimbat tot oraşul şi nu mi-a dat o îngheţată!<br />
Nu mi-a dat telefon de ziua mea!<br />
Dar când ei dau, ele tot nemulţumite! Cum, ce dau?<br />
Bătăi de cap, mâncărimi, palme peste ochi, copii în burţi, papucii…<br />
Şi totuşi, părerea generală e că vinovate sunt femeile! De ce ? De orice!<br />
Probleme? <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/2010/02/puterea-blestemului.html">Cherchez la femme</a>!<br />
Nu mai încercaţi să daţi tot răul din lume pe femei! Statistic, procentul de bărbaţi ucişi de soţii sau amante este nesemnificativ. Bărbaţii au fost de-a lungul istoriei decimaţi în războaie - şi, recunoaşte-ţi: nu toate războaiele au fost pornite de femei! Dar, trebuie să admit că atunci când au făcut-o n-a mai rămas piatră de piatră!(Vezi Războiul Troiei!)<br />
Dar, nu vă amăgiţi! Femeia a fost doar pretextul! Adevăratul motiv au fost bogaţiile Troiei! Homer a vrut să dea o notă eroică şi romantică poveşti, praf în ochi pentru a distrage atenţia de la marele jaf!<br />
Traian nici nu s-a deranjat măcar să inventeze pretexte: poate îi lipsea rafinamentul lui Homer sau poate că falimentul imperiului bătea la uşă! Ori, poate, mult mai plauzibil, fiindcă îi plăceau băieţii şi nu i-a dat prin cap să se încurce în poveşti gen Paris şi Elena!<br />
La şcoală, pe vremuri, o profesoară stupidă, nu-i dau numele ca să n-o fac vedetă, ne vorbea despre Traian-eroul civilizator!<br />
Nu! Traian a jefuit aurul şi argintul Daciei, (dar nu tot, a mai rămas şi pentru jaful austro-ungar şi pentru Gabriel Resource- vezi scandalul Roşia Montana).<br />
A distrus piatră de piatră cetăţile dacilor, a ucis şi a luat sute de mii de suflete în robie. La nivelul întregului imperiu, urgia romană poate fi comparabilă cu victimile lui Hitler.<br />
Dar, miopie a istoriei sau neglijenţă a oamenilor, Traian are busturi în toată România! Sigur, ne mai răzbună porumbeii…<br />
Dar, revenind la tema noastră: de ce ne mărităm mai greu ? În fond chiar nu sunt calificată să abordez această temă. M-am măritat în prima lună de facultate! Cum? La o oră după ce mi-am întâlnit ursitul!<br />
De unde am ştiut că este el? Eu n-am fost prea sigură, intenţionam să mai copilăresc dar, el n-a avut niciun dubiu şi m-a cerut imediat!<br />
Soacră-mea a zis aprig: nu, nici peste cadavrul meu! Dar, se vede treaba că atunci când vrea <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/03/01/romanul-dumnezeu-era-n-vacanta/">Dumnezeu</a>, nici cadavrul soacrei nu impresionează! Ce-i drept, după ce am cunoscut-o pe soacră-mea, cel mai crâncen exemplar de soacră de pe planetă, mi-am zis: Hitler, Traian? Nişte cotei!<br />
<br />
Citiţi alte articole pe <a href="http://miculscriitor.weblog.ro/">http://miculscriitor.weblog.ro/</a><br />
<a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">http://doinapopescu.blogspot.com/</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-25650791660340072082010-03-06T01:50:00.002+02:002010-07-24T18:35:49.110+03:00O CAFEA OTRĂVITĂ LA BUDAPESTAMultă vreme ne-a cam stat în gât după scandalul BUDAPESTA. Pentru cine nu ştie, în anii ‘80 Bucureştiul a fost zguduit de un scandal sinistru. La cârciuma cu ştaif, aflată la o zvârlitură de buzdugan de hala Unirii, reperul nula-nula al capitalei îi ziceam eu, se servea carne şi organe excelent preparate furnizate de… morga centrală. Nedigerabilă informaţia, nu?<br />
Ei bine,<a name='more'></a> în acest context şi cine n-a frecventat-o, tot şi-a înşurubat-o în cap, asociind mai degrabă Budapesta cu o cârciumă decât cu capitala pofticioşilor noştri vecini.<br />
Anii trec, vine zice-se Revoluţia şi, ca tot românul plin de curiozităţii, îmi fac vânt peste graniţă de câte ori am ocazia.<br />
Soţul meu, cu două marcaje de pământ pe zodie, se fofileză cam de fiecare dată şi rămâne la vatră. Având un fel de superstiţie legată de hotarele patriei, i-au expirat vreo două paşapoarte neutilizate. Mie, nu!<br />
Ajungând prin Maramureş prin 2002 de Paşti, soţul meu mă tachinează în faţa prietenilor noştri că numei eu sar pârleazul.<br />
A două zi, şapte mai, adică cu o zi înainte de aniversare lui Ingrid, nu chiar în spartul zorul îl zgâlţâi pe domnu’ soţu’ şi zic:<br />
-Hai să-ţi dau un cappucino la Budapesta!<br />
-Hai!<br />
Pupat copilul, plecat Cavnic, Baia Mare, trecem de Apa, ajungem la Satu Mare.<br />
-Nevastă, noi străbatem toată planeta ca să bem cafeaua aia?<br />
-Numai până la Budapesta, dragule!<br />
Dragul de el, bucureştean, gândi că Budapesta asta-i o cârciumă şi merse mai departe până hăt în vamă la Petea.<br />
-Nevastă, mi se cam termină ţara, nu mai dai cafeaua aia o dată?<br />
-Bărbate, după ştiinţa mea, pe vremea lui Burebista , ţara noastră ţinea până la lacul Constanz, deci şi aşezările Budapestei erau ale noastre. Mai nou, a luat-o Atilla şi ne-a lăsat mai înguşti în fruntarii dar, am mai nimerit şi mai nimerim.<br />
Când am oprit la un chioşc să iau cartea verde şi asigurările de sănătate a simţit rumânu’ că-i groasă dar, a sunat la Asiban Brăila să afle dacă tarifele-s corecte. A plătit pogonul de parale şi-a condus blând. Aşa suntem noi: mergem unul după altul până la capătul lumii!<br />
Socoteala mea era defectă. Din rutină ştiam drumul Arad-Budapesta, cam 250 de kilometri. Ruta Baia-Mare-Budapesta a fost dublu şi un pic.<br />
Am vorbit tot drumul cu prietenii noştri din Cavnic fiindcă era prima dată când abandonam copilul şi ne cam ciupeau remuşcările dar, Budapesta trebuia cucerită.<br />
Soţul meu se lămurise în sfârşit, că Budapesta la care mergem e tot un fel de cârciumă, da’ ceva mai mare şi reacţionase rezonabil, că dacă nu am rezona şi la trăznăi, ce ne-ar putea ţine atâta vreme împreună.<br />
O să spuneşi dragostea!<br />
Sigur dar, întotdeauna mai trebuie ceva. Eu am ales să-i ofer soţului meu multă acţiune, că-mi e la îndemână şi nici nu are timp rumânul să se plictisească!<br />
Pe autostradă, aproape de Budapesta am luat pulsul motelurilor: ieftin ca braga, cam 7 dolari de căciulă la standard de cazare austriac.<br />
Ajungem la Budapesta, ne bem cappucino ultracentral, băgăm o îngheţată, un cola şi plecăm hai-hui în oraş. Pe podul cu lanţuri, rămânem într-un ambuteiaj între două autocare. Pe stânga şi pe dreapta veneau cetăţenii de la un miting electoral, toţi cu sticla de Palinka sau măcar bere, cum eu n-am mai pomenit: sticle şi cocarde alb-roşii-verzi la toată populaţia.<br />
Ecomon, soţul meu opreşte motorul, deschide geamurile şi dă muzica tare.<br />
În câteva minute, tot valul de hungarioţi încep să ne bâstâcâne maşina încercând să ne răstoarne în Dunăre. Am închis geamurile şi am blocat uşile. Am înţeles repejos supărarea: cd-ul cu formaţia Hora le polua văzduhul unguresc cu melodia CÂNTĂ ROMÂNE. Nu era premeditat dar, pe soţul meu îl năpădise dorul de ţară.<br />
Fiind beţi, nu se prea înţelegeau între ei şi împingând cu furie din toate părţile nu reuşeau decât să ne creeze un balans destul de înspăimântător.<br />
Nu ştiu exact ce vroiau să spună în ungureşte dar, româneşte suna foarte concis: MORI! MORI! MORI!<br />
După vreo 15 minute în care micul Clio a rezistat, valurile de manifestanţi care se întorceau de la mitig i-a împins forţat pe atacatori şi noul val migrator nemaiauzind melodia, au trecut indiferenţi pe lângă noi, smulgânduţi şi pe agitaţi din dispozitiv.<br />
Am parcat mai la dos şi în două restaurante am fost refuzaţi. Ori se intra cu parolă, ori românii şi câinii nu aveau acces în restaurantele respective.<br />
Noi am explicat că în România ungurii intră şi în parlament dar, tipul mi-a zis într-o română chinuită că-i ia gâtul lui Marko Bello.<br />
Să mai zici că corb la corb nu-şi scoate ochii!<br />
Un tip a venit după mine, inginer român stabilit în Budapesta de zece ani şi, mi-a indicat o şaormărie unde vânzătorul era din Negreşti Oaş.<br />
Am mâncat shaorma lângă o statuie a lui Matei Corvin.<br />
Mîncâdu-l ori în fund ori după ureche, soţul meu îi zice unui zdrahon că Matei Corvin este român de-al nostru.<br />
Tipul îi răspunde jovial că nu e cazul să vorbească în engleză fiindcă a fost după revoluţie cu ajutoare în România şi s-a stabilit la Timişoara timp de şapte ani.<br />
Nu-i place politica de învrăjbire a lui Tokeş şi el a văzut că între români şi unguri treburile-s paşnice. Vorbeşte binişor dar, stâlceşte mult.<br />
Îi zic că-i un tip valabil şi că eu am prieteni ok unguri.<br />
Totuşi, mă pişcă limba şi-i spun că eu, studentă fiind, am primit conserve de ghiveci şi lapte praf ungureşti, toate expirate.<br />
O zice p-aia cu calul de dar nu se caută la dinţi şi pleacă râzând prietenos.<br />
Eu îi zic că nu trebuie să te încrezi în unguri nici când îţi fac daruri.<br />
El se întoarce şi-i zice soţului meu că are nevastă deşteaptă şi că vrea şi el una.<br />
Vorbind stâlcit, soţul meu înţelege că ungurul o vrea şi el şi-l înjură năpraznic.<br />
Bun cunoscător al înjurăturilor româneşti, ungurul pricepe că n-a fost înţeles.<br />
Reiau dialogul în engleză şi se înţeleg: îşi dau mâna. Relaţiile <a href="http://torentpress.wordpress.com/">româno-ungare</a> se sfârsesc paşnic.<br />
Cafelele, shaorma sucuri, vreo 14 dolari, telefoanele cu copii 142, benzina 100, asigurările vreo 50.<br />
Aventurile dramatice abia încep. Va urma.<br />
Urmăriţi proză afurisită şi pe <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/">http://doinapopescu.wordpress.com</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-66933739876859732712010-03-02T21:52:00.002+02:002010-03-02T21:58:13.147+02:00INVITAŢIE<table border="2" style="width: 800px;"><tbody>
<tr><th scope="col"><br />
<marquee><span style="color: red;">În perioada 3-7 martie vă aştept la Salonul de carte Bucureşti, Muzeul de Istorie al României,;<a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">http://doinapopescu.blogspot.com/</a></span></marquee></th></tr>
</tbody></table> <a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">http://doinapopescu.blogspot.com/</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-32898864480085400822010-03-01T23:25:00.000+02:002010-03-01T23:25:23.014+02:00POST-ITAcesta nu este un articol ci doar un post-it.<br />
Vreau să vă anunţ şi pe voi că din lupta cu criza şi Banca Transilvania au rezultat următoarele chestii mişto:<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://doinapopescu.files.wordpress.com/2010/03/coperta-finala12.jpg?w=212&h=300" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="http://doinapopescu.files.wordpress.com/2010/03/coperta-finala12.jpg?w=212&h=300" /></a></div>1) Mâine îmi apare romanul DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ-<br />
<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/cartea-prin-posta/">http://doinapopescu.wordpress.com/cartea-prin-posta/</a><br />
2) Victorieeeee!!!!!!! Am câştigat procesul cu <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/07/exista-o-politie-secreta-care-cenzureaza-internetul-bancile-au-hacheri-in-solda/">Banca Transilvania</a>!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-35988080161039384552010-03-01T05:01:00.001+02:002010-07-24T18:39:51.210+03:00POVESTEA RĂDUCANULUIfragment din romanul <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/category/gura-lumii/ziarul-obiectiv-vocea-brailei/">COMISIA ZÜRICH</a><br />
<br />
ISBN 978-606-92308-0-0<br />
<br />
În zori, Corvin [...] luă drumul hanului, la întâlnirea hotărâtă cu Rose. Se puse pe aşteptat şi, către prânz, Rose veni la volanul camionului, care puţea a peşte afumat.<br />
<br />
- Corvine, în fiecare zi te faci mai chipeş!<br />
<br />
- Bine că mi-ai zis să-mi pun o cămaşă roşie, ca ţiganii, să nu mă deochi!<br />
Rose îi sări de gât şi îl sărută focoasă, dar Corvin nu se mai fâstâci. Acum ştia precis, că nu l-a încurcat cu SaintJohn şi sărutarea era a lui întreagă, promisiune fierbinte la altele ce aveau să vină.<a name='more'></a><br />
Drumul până la Zurich trecu uşor, în veselie. Rose era croită din ciripit şi primăvară. Sunt unele femei care fac soarele să strălucească mai cu temei. Rose era prima dintre ele. Mai strică Corvin oleacă veselia când povesti- poticnit de lacrima din gât, silnicia războiului şi of-ul, care-i dăduse brânci, flăcău rătăcitor prin lume.<br />
Ajunşi la librărie, cheia se blocă în lăcata ruginită şi nu le fu de nic un folos. Zdruncinară un geam în fundul curţii, până ivărul se lăsă păgubaş.<br />
Rose îşi luă proprietatea în stăpânire intrând pe geam, ca hoţul în puterea nopţii, amănunt ce nu-i strică bucuria. Căutară poznaşi dormitorul, căci restul era pierdere de timp.<br />
Dimineaţa lăptoasă îi găsi repetând cu sârg, ce le pria mai bine. Rose, deprinsă cu cele două minute de la Helmi, obosea bucuroasă.<br />
- Corvine, dar bine te mai descurci în scutece, garson! Aşa-s toţi românii sau a dat norocul peste mine şi te-ai găsit tu cel mai pricopsit?<br />
- Ei, Rose, sita-i nouă, ţi se pare!<br />
- Corvine, la Helmi dura mai mult, să-şi lege şireturile la ciubote! Las’ că ştiu bine ce spun.<br />
- Acuma, oi avea şi tu dreptate, că românii-s ştiuţi de harnici la cucoane. Lumea spune, că era unu’ Terente, pe la noi, prin Bălţile Brăilei. Unii ziceau că era haiduc, alţii îl ţineau de tâlhar. Vorba e, că toate cucoanele de neam mare de la oraş, ieşeau la promenadă pe faleza Dunării, la Brăila, că doar-doar o da norocul peste ele şi le-o fura Terente, să le ducă în hogeacul lui din bălţi. Şi, chiar dacă le era fără spor aşteptarea, ele tot se lăudau la cuconet, când îşi mâncau cu gingăşie şerbetul, că au fost în puterea tâlharului şi s-au bucurat de toată osteneala lui.<br />
- Acuma, Corvine, eu care vând cărţi, am să-ţi spun alta: un tip deştept a zis, că atunci când oamenii se îmbulzesc să se laude că au citit cărţile unui scriitor pe care nu l-au citit de fapt, înseamnă că respectivul scriitor a ajuns clasic. Dacă mergem pe acelaşi raţionament, Terente al vostru e un clasic, garson.<br />
- Da’, dacă de Terente ştie o lume întreagă, fiindcă vuiau şi satele şi gazetele, de bărbăţia lui fără pereche, mai bine, să-ţi zic de un neam de-al meu. Ascultă bine! Răducan, nenica lu’ tata, era dintr-un sat de la Dunăre, Stăncuţa. Am acolo mai multe neamuri. Flăcău chipeş, pe la 13 ani, l-a spurcat o parşivă de vădană la toate bunătăţile muiereşti. Da’ Veta asta, soi rău! Şi proastă-n clanţă şi numa’ cu cracii-n pod. A început să se laude prin sat, de norocu’ vârtos ce a dat peste ea şi drăcoasele de muieri, ce crezi? Au început de zor, să-l înnădească.- Hai, Răducane, să-mi spargi nişte lemne. Mulţumesc frumos, Răducane. Despre bani, n-am să-ţi dau, da’, nici nu vreau, să mă ştiu datoare.- Răducane, am de urcat nişte fân în pod şi aş vrea să isprăvesc până pe înserat, când se întoarce Tudur de la moară. Arată-mi cât eşti de harnic şi ţi-oi plăti, cum ţi-o plăcea mai bine. Şi dacă eşti meşter, pe cât te laudă muierile astea, io nu mă zgârcesc. Îţi dau încă de două ori simbria ori mai mult!<br />
Şi azi în şură, mâine în fundu’ grădinii sau la bordeiul de la bostană au început destrăbălatele satului să-l îndulcească. Răducan, chipeş croit, ars de soare, cu ochi limpezi şi verzi, să te bage-n boală şi un râs frumos, de dulău tânăr, ce se ştia în mare putere, n-a refuzat nicio muiere; pesemne că avea inima bună! Care-i ţinea calea, pe care o mai nimerea el la loc umbrit, de atâta hărnicie, a ajuns Răducan minunatul satului. Acuma, dacă a isprăvit şi vădanele şi nevestele, năzdrăvanul, cică le-a făcut şi pe fete oleacă curioase. Şi mai era căutat şi de muierile nesătule din Gura Gârluţei. Iar cu gândul – ce să mai vorbim – păcătuiau muierile din toate satele roată, pe unde se dusese vestea, doar-doar le-o ieşi norocul în cale. Dar nu le era-n drum şi rămâneau, bietele, numai cu jindul. Acuma, ce vină să le faci, dacă ghinda de acasă nu se potriveşte cu ştiuletele din târg? Şi la o urmă, uite, aşa-i o vorbă pe la noi. Adică, cine poate, oase roade! Da’ se vede treaba, că flăcăul dăduse-n lăcomie şi se cam întrecuse cu gluma. Deja, bărbaţii din sat, nu mai puteau intra pe uşa birtului, de aşa minunăţie de coarne, ce le rostuise harnic, Răducanu. Numa’ Iani, un bulgar pleşuv, pirpiriu şi gălbejit, socotea pe Răducanu după alt abac, numai de el priceput. Nea Ion, văduv de mult timp şi deci fără nicio pagubă din partea Răducanului, îl tăbăra pe Iani.<br />
- Bre Iani, am auzit că Răducan îţi pune coarne, bre n-auzi!<br />
- Măi, să fie! Mari, îs coarnele celea, nea Ioane?<br />
- Mari, bre Iani. Mari de tot!<br />
- Ei, nea Ioane, dară, atunci îs taman bune.<br />
- Bune la ce să fie, bre Iani? -întreba nea Ion, fără să-şi creadă urechilor.<br />
- Prima şi prima, îs faine la chelie! Să nu mai am bostanu’ chiar golaş!<br />
- Eşti tare, nene! M-ai făcut marţ! Asta-i prima. Da’ a doua?<br />
- Păi, nu vezi, că m-a făcut mama din sărăcie şi, uite-s aschimodia satului? Năzdrăvanele alea de coarne, mă mai înalţă şi pe mine oleacă. Acuma sunt şi eu mai falnic. Deja, mă bagă lumea în seamă, se învredniceşte să stea în poveşti cu mine. De bună oară, chiar mata, recunoaşte franc, că e întâiaşi dată, când îţi prăpădeşti bunătate de vreme cu mine. Şi la alt fel, adică, socoţi că tata cerbul o fi un oarecare?! Nea Ion, crezând că amărâtul n-a înţeles bine, că de, bulgar fiind, putea pricepe vorbele în chip pocit, se simţi în drept să se explice.<br />
- Bre, Iani, copchilu’ ăsta mic, Romică, ăsta, nu-i al tău, bre creştine! Uite, frate, cum se izbeşte la fix, Răducanului! Uite-te la ochii lui drăcoşi! Leit Răducanu, pe legea mea!<br />
- Zău? Ptiu… Să fie adevărat? Ei, drăcie? Eşti precis, nene?<br />
- Sigur, Iani. E treabă cunoscută. Tot satul ştie. Întreabă pe care vrei: o să-ţi spuie la fel. Ştiu toţi! şi creştinii şi babele şi ţâncii.<br />
- Ei, atunci, să fie Romică sănătos. Uite, o să am şi eu un flăcău arătos. Brava mie!<br />
- Bre, Iani! Eşti capiu, rău! Nu pricepi, bre, că mucosul nu-i al tău ?<br />
- Nea Ioane, aicea greşeşti rău, rău de tot. Îţi spun din capu’ locului, să n-avem vorbe la sfârşit. Io sunt grădinar, mă cunoşti. Neam de neamu’ meu, zarzavagii de când ne ştim. Eu o singură lege cunosc. Tot ce creşte în grădina mea, e al meu! Să-ţi fie limpede, bre, nea Ioane, şi ţie şi la tot satul. Cu babe şi cu ţânci cu tot.<br />
- Bre, creştine, te înşeală nevasta, bre!- nu se lăsă nea Ion, pe care îl treceau apele.<br />
- Ei, aveţi voi o vorbă isteaţă, la români. Cică, Dumnezeu, drăguţul, la toată barza chioară face cuib.<br />
- Ei, şi, ce-are a face barza cu nevastă-ta?<br />
- Păi, cam are. E nevastă-mea frumoasă?<br />
- Este, bre Iani.<br />
- E focoasă? Are tot ce-i trebuie la o muiere?<br />
- Are, bre Iani, dar mă ia de cap, nu pricep: ce are nevastă-ta, cu urâta de barză?!<br />
- Da’ tu nu gândeşti, mă, nea Ioane?<br />
La câtă secărică vărs io în cimpoi pe fiece zi, nu-i cinstit, să grijească şi de nevastă-mea cineva? Că şi tu ai recunoscut că-i frumoasă şi nu-i de lepădat. De ce, să n-o vrea Răducanu şi pe nevastă-mea? Ce, la o adică, altele-s mai cu moţ? Chiar mă necăjeşti. Parcă io ţin vreo slută-n bătătură. Ce dacă-i chipeş, Răducanu? Şi nevastă-mea-i soi, şi încă, cum! Nea Ion se crucea, săracu’, de ce-i auzeau urechile. Zise moale, la o urmă:<br />
- Eşti dus pe arătură, bre, zarzavagiule! Alţii, în locul matale, îşi cam ascut cosoarele, frate!<br />
- Nea Ioane, io gândesc, că te cam gălbeneşte oftica. Mi-a zis mie odată baba Frusina a lu’ Alionte Şchiopu, că până să-ţi pui sculele-n pod, erai ştiut de futăciosu’ satului. Cum s-ar zice, eşti cuminte, precum jaba de căţa, c-un dinte, nene! Aşa că, unge-ţi clanţa, nea Ioane şi cântă voios la altă masă, că la mine, n-ai niciun spor!<br />
Pe Răducanu, mă-sa a început să-l ia la rost, că i se cam zbătea ochiu’ drept şi nici în bobi nu cădea de bine. De altfel, boroboaţa era cunoscută de toţi încornoraţii şi ameninţările erau făţişe. Ducea mă-sa grijă că, dacă nu se astâmpără, o să sară creştinii cu paru’ să-l alunge din sat, dar Răducanu râdea nepăsător şi îşi ducea mai departe meşteşugul. Şi din ce se iubea, devenea şi mai fercheş şi mai îmbulzit de muieri. Pe la şaptesprezece ani, era deja un bărbăţoi vânjos şi chipeş, să se omoare muierile pentru el. Într-o zi, în faptul prânzului, un vaiet şi o jale s-a lăsat peste sat. Prăpăd! Lacrimi şi durere plumbuită a purtat Dunărea mai departe, în satele vecine şi toţi au rămas încremeniţi. Răducan, împătimit vânător, fusese împuşcat în pădure, pe malul Dunării. Sfârşitul lumii!<br />
- Corvine, toată lumea îşi face socoteli, pe un sfârşit de lume colectiv şi îndepărtat, fără să priceapă că de fapt, sfârşitul lumii este individual, personal şi la pândă, colea după primul colţ. Că te mai păsuieşte un an sau încă zece, douăzeci de ani, o fi. Dar, dacă socoţi pe timpul Lumii, timpul Pământului, viaţa omului este cât un foc de artificii. Vechii înţelepţi ai lumii au creat o diversiune extraordinară. Apocalipsa! Sfârşitul Lumii! Eterna poveste. Să te gândeşti ca la ceva îndepărtat. Ceva de care se vorbeşte mereu. Un basm. Demonetizat de miile de ani în care se tot discută. Să nu-ţi baţi prea tare capul, că tot ne mai rabdă pământul! Ce s-ar face lumea, dacă toţi am înţelege, dureros, necruţător, că fiecare pas, fiecare secundă, ne apropie de moarte. O deznădejde şi un sentiment de zădărnicie, ne-ar cuprinde pe toţi. Nu ne-am mai construi case, nu am mai face copii, nu am mai progresa în niciun fel. Şi atunci, s-a găsit leacul-leacurilor: Apocalipsa. Să nu mai vezi pădurea, din cauza copacilor. De fapt, sfârşitul lumii nu este al tuturor, ci al fiecăruia, pe rând. Când mori, ţi se sfârşeşte o lume întreagă! Câte bucurii, câte zâmbete, câte răsărituri, câte flori ai putea avea! Dar mori şi toate astea se termină pentru tine. Sfârşitul lumii, nimeni nu îl împarte cu nimeni, Corvine! E al meu, al tău, al fiecăruia dintre noi. Singurele noastre certitudini în viaţă sunt Moartea şi Răutatea Lumii. Şi când mă refer la Răutatea Lumii, mă gândesc şi la cea planificată, determinată de o sumă de acţiuni bine concertate, dar şi la nesfârşita răutate, generată de nepăsare şi indiferenţă.<br />
- Cum ar veni, toţi suntem îmbulziţi într-un tren ce goneşte în mare viteză, cu vuiet asurzitor. Tren care opreşte ba în halte prăfuite, ba în gări elegante şi luminoase. Ba se târăşte, ba aleargă mâncând pământul. Şi toţi ne temem şi ne văicărim, că acest tren va deraia într-o zi şi praful şi pulberea se va alege şi de tren şi de noi când, de fapt moartea îşi ia tainul în fiecare haltă, în fiecare gară. Uite -aşa, unii urcă alţii coboară în gări, alţii, pur şi simplu, cad din tren între halte. Sunt destui şi cei ce-şi zdruncină nădejdea şi se aruncă singuri din acest tren, ce se îndreaptă fatal spre pieire. Doar că toţi tem o staţie terminus comună iar, în realitate, suntem daţi morţii pe traseu. Cam asta ai vrut să zici, pe vorba ta de cărturăreasă, nu?<br />
- Din păcate, viaţa este un traseu istovitor, cu sens unic şi final trist. Câtă putere există în om, să râdă, să cânte şi să mărşăluiască cu seninătate spre moarte! Dar, Corvine, te-am întrerupt! Spune mai departe povestea Răducanului.<br />
- La jăndar, toţi bărbaţii care-au fost de faţă au zis, că s-a descărcat arma accidental şi că Răducan s-a puşcat singur. Arma lui era rece, nu trăsese niciun foc şi cine a făcut armata înţelegea din prima făcătura. Dar, cum şi nevasta jăndarului îşi cam pusese poalele-n cap şi se cam păruise cu coana preoteasa pe dragostea voinicului, jăndarul cu toţi bărbaţii înţeleşi, au ţinut-o într-o vorbă. Răducan s-a puşcat singur şi basta! Mă-sa şi-a smuls părul din cap de jale, de aşa nenorocire, că i s-a prăpădit fecior ca bradu’, la doar 17 ani. Şi, dacă n-ar mai fi avut încă 11 fete şi feciori mărunţei de crescut, încheia socotelile cu sărăcia, să se ducă după Răducan, mândria şi lumina ochilor ei.<br />
Dar, spre mirarea tuturor, dincolo de puhoiul de lacrimi şi amarul de mamă, şi-a călcat peste durere şi n-a crâcnit pâs la jăndar ori la popă, chit că s-a dus vorba prin sat şi a ştiut şi cine-i făptaşul şi cine tăinuitorii. În mintea ei de ţărancă, Răducan călcase toate legile pământului şi a socotit că oamenii au fost în drept, să-şi caute dreptatea şi să-şi întoarcă nevestele în aşternuturi legiuite.<br />
Măsura ce o întrecuse Răducanu l-a pierdut până şi în ochii familiei.<br />
Şi mă-sa călcase strâmb în tinereţe şi făcuse şi pe Gheorghe şi pe Anica de fată. Orfană de la 9 ani şi minte uşoară, căzuse repede în aşternut viclean. Da’ intrase-n rându’ lumii, se măritase cu un creştin blajin şi mai slobozise încă zece copilaşi bărbatului său.<br />
Gândesc că a făcut atâţia, ca să rămână uitaţi cei de boroboaţă.<br />
Adică: -Măi bărbate, unde hrăneşti zece guri, mai ciugulesc încă două, că doar n-o fi foc!<br />
Acuma, de jalea muierilor din sat, ar fi multe de istorisit. Da’ trei zile, cât a ţinut priveghiul, muieri şi mai tinere şi mai bătrâne şi-au muşcat mâinile şi au mai făcut o Dunăre din lacrimile lor. Dar, din ce plângeau fetele şi tinerele neveste, babele plângeau de zece ori pe atât. Lacrimi peste lacrimi, trei zile fără sfârşit.<br />
Ţaţa Anicuţa, muiere coaptă bine şi cu limba urzicată, văzând că tinerele s-au mai domolit,le-a apostrofat cu năduf:<br />
- Proastelor, proastelor, plângeţi fă proastelor, că aveţi după cine!<br />
De proaste ce sunteţi, v-au secat lacrimile!<br />
Deh, voi prea multe sulace pricepute, cred că n-aţi văzut la viaţa voastră!<br />
N-aveţi habar, ce-aţi avut şi ce-aţi pierdut! Noi, astea bătrâne, care am văzut, cam tot ce era de văzut, în toate satele roată, başca prin târg la Brăilă, jelim cu temei, maică. Că aşa a vrut Dumnezeu, să îmbulzească la Brăila toate neamurile pământului, că te pomeni că am fost puşi în cărarea lui Tata Noe. Şi, cum românu-i bun şi răbduriu şi mereu bucuros de oaspeţi, ne-am avut bine cu toţi şi ne-am ţinut aproape şi la bucurie şi la necaz. Am avut parte, maică şi de armeni vânjoşi şi ucrainieni noduroşi, tătari pitici şi turci pofticioşi, leşi chipeşi şi bulgăroi obraznici, unguri parşivi şi lipovenii morţi de beţi, italieni smuciţi şi grecotei hoţomani, machidoni, de le mai zice şi ţânţari, ruşi colţoşi şi ovrei de se ţineau scai de fustele noastre. Şi ascultaţi la mine ce vă spui: că o cruce de bărbat ca Răducan nu s-a mai văzut şi multă apă o să mai curgă pe Dunăre, până când o mai da norocu’ peste satu’ ăsta! Ca să nu zic vorbă mare, Dumnezeu, ce-a luat de la toţi, de-a zămislit atâţia nevolnici în lume, a pus toate bunătăţile în trăistuţa lu’ Răducan, drăguţu’. Ni l-a trimis nouă în sat, ca să ne mai treacă urâtul de secetă şi sărăcie şi de beţivanii puturoşi, pe care-i avem fiecare în bătătură. Şi când o fi să se mai nască aşa putere de voinic, om fi oale şi ulcele, cu o găleată de cenuşă la cap. Noi încă un Răducan nu mai apucăm, şi nu ştiu zău, dac-o mai da norocul vreo dată peste voi, cu toată tinereţea voastră. Proastelor, proastelor, plângeţi-l pe drăguţu’ de Răducan, bucuria noastră, că n-a mai lăsat Dumezeu în lume altul ca el. Răducane-Răducane, frumosul-frumoşilor, voinicul-voinicilor, brăduţul-brăduţilor…<br />
- Corvine, gata cu povestea lui Răducan şi a lui Terente, că mă faci curioasă! Acum te las de izbelişte şi dau fuguţa până la Brăila să mă pricopsesc c-un armăsar mai obraznic decât tine. Şi poate mai apucăm să mai şi dormim, că s-au albit ferestrele…<br />
O vacă mugea în apropiere şi altele îi răspunseră pe gâlceavă. Cu pernele pe cap, se îmbulziră la somn, după ultimul cântat al cocoşilor.<br />
În faptul prânzului, Corvin se trezi în miros de cârnaţi prăjiţi. Părăsi dormitorul micuţ cu boscârţe pricopsite şi luă calea mirosului ademenitor. Bucătăria nu era mare, dar văsarul, cât tot peretele încărcat cu felurite alămuri, grăia despre oameni cu grijă neprefăcută pentru bucuria pântecului. Rose se vede treaba că ştia bine rostul cămării, după cum umpluse masa cu toate bunătăţile.<br />
Restul zilei petrecură speriind colbul în prăvălie.<br />
<a href="http://doinapopescu.blogspot.com/">http://doinapopescu.blogspot.com/</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-63845684593140789642010-03-01T02:59:00.001+02:002010-07-24T18:40:35.581+03:00OUĂ PRINSE-N PORTIERĂ<div class="entry"><div class="snap_preview"><h2><span style="font-size: small;">fragment din volumul PROZĂ AFURISITĂ ŞI ALTE RĂUTĂŢI</span></h2><h2><span style="font-size: small;"><a href="http://doinapopescu.wordpress.com/">http://doinapopescu.wordpress.com/</a></span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Eram clasa a XI a şi împlineam 18 ani. Chiar dacă eram conştientă că nu avem bani de o petrecere, îmi doream cu ardoare măcar un tort. Pentru că un tort pe comandă la cofetărie era devastator de scump,<a name='more'></a> mi-am făcut calculul că un tort meşterit de noi în bucătărie n-o fi la fel de aspectuos dar va fi gustos şi rezonabil la costuri.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Mama nu s-a opus, calculând că este imposibil să găsesc ouă.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Sigur că dacă vrei ouă, cauţi nişte găini dar, locuiam în buricul târgului şi nu aveam zburătoare. De fapt cumpărasem o raţă însă, eu şi sora mea ne-am împrietenit cu Matilda şi n-am fost capabile să o punem pe varză. Poţi să-ţi mănânci prietena friptă?<a href="http://doinapopescu.files.wordpress.com/2010/01/rata-matilda1.jpg"><img alt="" class="alignright size-full wp-image-973" height="134" src="http://doinapopescu.files.wordpress.com/2010/01/rata-matilda1.jpg?w=129&h=134" title="raţa Matilda" width="129" /></a></span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Asta până la Sfântu’ Ion, când vecinul nostru Ionel, care, evident, nu se-mprietenise cu ea a mâncat-o fără greţuri.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Sigur că n-a recunoscut dar, am văzut penele în bucutăria lor.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Casă naţionalizată, ce vrei! Ştiam şi de câte ori a râgâit jupânul după raţa cu varză…</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Fuse, fuse şi se duse! Ajunsesem deja în toamnă.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Mă simpatiza o tipă la o cofetărie şi am rugat-o de opt ouă pentru tort. Fiindcă matricola mea de la liceul Bălcescu o intimida, a aşteptat să se mai subţie populaţia şi în locul celor opt ouă la preţ de bişniţă, mi-a dat un carton se ouă la preţ de mercurial, împachetat astfel să pară un tort de comandă.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Cofetăria era pe strada Republicii spre piaţă şi îi ziceam la Groapa, că se cobora într-un fel de cramă.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Urc emoţionată scările şi când să ies, izbeşte un năvleg uşa şi dă peste mine.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Strig cu disperare:</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">-Domnule, domnule, vă rog, ouăle mele! Se poate, sunteţi vandal?</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">-Da’ ce, şi dumneata ai ouă?- întreabă tipul năucit. Îmi pare rău! Te-ai înroşit la faţă! Te doare rău? Eşti ca o fetişcană…</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Şi eu m-am lovit cu portiera maşinii şi nu mi s-au desumflat încă! Ai grijă măcar să nu strici tortul!</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Am râs vreo săptămână de faza asta dar, cine râde la urmă râde mai bine.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Ouăle le-am mâncat omletă, pritocite pe gazieră, fiindcă n-am avut butelie la aragaz ca să coc blatul.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Mi-am făcut însă TURTALACEA LU’ STELA. N-aţi auzit? Posibil! E o reţetă cu circulaţie intensă în familie.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">În vremuri demult apuse, înainte să se-apuce papaşa de gagicăreli şi scandaluri crunte, pe la diverse zile onomastice se reunea toată familia. Înainte să i să năzară vreuneia din surori câte ceva şi să pună de-un pui de ceartă, o soră mai mare a tatălui se lăuda cu tortul făcut de ea. Taică-miu se băga-n ciorbă curios:</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">-Mă, Stela, numai te lauzi cu torturile astea faimoase dar, nu ne serveşti niciodată! Numa’ gura de tine! Se vede că eşti neam cu Papuc!( Papuc era o rudă a bunicului, cizmarul satului, lăudăros fără pereche-n.)</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">La care intervenea ţăţica, sora cea mai mare:</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">-Tu pe ce lume trăieşti, frate? Stela nu face tort! Ea face o turtalace şi o mănâncă singură, că-i e târşă s-o arate la cineva! Tu n-ai auzit de celebra TURTALACE A LU’ STELA?</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">De atunci, când tortul de mere sau se biscuiţi iese mai chinuit zicem că-i reţeta familiei.</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">Colegii mei mi-au cumpărat o pălărie roşie şi o păpuşă: prima păpuşă pe care am primit-o în viaţa mea!</span></h2><h2 style="color: purple;"><span style="font-size: small;">În buna tradiţie a familiei, Turtalacea lu’ Stela arăta dezastruos şi am mâncat-o singură.</span></h2><div class="geo geo-post" id="geo-post-941" style="display: none;"><span class="latitude">45.292389</span> <span class="longitude">27.969120</span> </div></div></div><div class="post-938 post hentry category-despre-sex-in-gura-mare
category-gaura-cheii tag-20-de-ani tag-aviatie tag-avion
tag-beletristica tag-blog tag-braila tag-comisia-zurich tag-carti
tag-doina-popescu tag-humor tag-iancu-gheorghe tag-jurnal tag-libertate
tag-parasutist tag-povestile-mele tag-umor tag-zambete" id="post-938" style="color: purple;"><h2><span style="font-size: small;"><a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/01/22/despre-sex-in-gura-mare/" rel="bookmark" title="Link permanent la DESPRE SEX ÎN GURA MARE">DESPRE SEX ÎN GURA MARE</a></span></h2></div>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-69029654133175238.post-76658799631447251312010-02-27T22:24:00.001+02:002010-07-24T18:42:16.321+03:00CUŢITARII DE LA BRĂILA<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/category/fragmente-din-romanul-ardei-iuti/">fragment din romanul ARDEI IUŢI</a><br />
<br />
<br />
ISBN 978-606-92308-2-4<br />
<br />
Eram prin clasa a patra şi mergeam pentru prima oară în tabără de vară la Albac. Eram <a name='more'></a>o bună sportivă şi alergam în toate părţile ca un argint viu. Zilnic făceam drumeţii pe munte şi eram prima şi la urcat şi la coborât. Turiştii pe care-i întâlneam aveau nişte bastoane chic de care se ajutau, dar noi copii aveam fiecare un baston improvizat din câte o creangă mai zdravănă.<br />
Într-o zi eram cap de coloană la coborât ca de obicei. În faţă, o viperă. Îi trag un retevei în cap şi încă unul şi aştept bucuroasă să vină trupa din spate să mă laud la toţi pentru voinicia mea. Ajunge şi comandantul taberei, un profesor localnic şi dă-i perdaf!<br />
- Eşti o inconştientă! Din prima zi am înţeles că o să am probleme cu tine! Mă bagi în puşcărie, fato! Voi ăştia din Brăila, parcă a dat strechea-n voi! Nu-ţi dai seama ce-ai făcut?<br />
Obrajii îmi plezneau de ciudă că în loc să mă aprecieze şi să se minuneze de vitejia mea aproape că a sărit la bătaie şi îi răspund îndârjită:<br />
- Domnul nostru Tudor a spus că atunci când şarpele ne iese în cale<br />
să-i zdrobim capul!<br />
Cum domnul comandant era prof de sport, cu siguranţă n-a priceput cine-i Domnul Tudor şi ce-am vrut să zic, fiindcă s-a uitat la mine ca la un gândac şi şi-a continuat săpuneala până în tabără, explicând că de Domnul Tudor să ascult la Brăila, că în Ţara Moţilor el este stăpân. Ajunşi în tabără convoacă un careu lângă catarg şi mă scoate în faţă, făcându-mi morală zdrobitoare în faţa tuturor.<br />
Se întoarce spre mine:<br />
- Acum, zi-le tuturor ce mi-ai zis şi mie! Urechile-mi explodaseră de furie şi de umilinţă şi abia reuşind să mă abţin să nu izbucnesc în plâns, strig să se audă pe tot platoul:<br />
- Domnul nostru Tudor Vladimirescu a zis că atunci câmd şarpele-ţi iese în cale să-i zdrobeşti capul! Eu am dat de două ori ca să fiu sigură!<br />
Învăţătoarea care ne însoţise grupul, doamna Şerban, o femeie cu un simţ al umorului desăvârşit a ieşit în faţă şi a început să aplaude. Profesori şi elevi au aplaudat furtunos. Eram răzbunată! La masa de seară eram deja în centrul atenţiei. Simţeam că Petrişor, băiatul comandantului taberei mă plăcea, dar specific vârstei, încerca să se facă remarcat prin agresivitate. Eu fiind din Brăila, când trecea pe lângă mine şuiera: cuţitarii, cuţitarii…<br />
Din Brăila eram toţi, de la mai multe şcoli, dar el numai cu mine avea o problemă. Devenită o mică vedetă, Petrişor se înverşunase şi mai tare: cuţitarii, cuţitarii…<br />
Enervată îl împing şi îl ţintuiesc de bârna de lemn de pe terenul de sport şi îi spun: Ascultă şarpe! Înainte de apariţia elevatoarelor în schela Brăilei, încărcarea şi descărcarea grânelor în vapoare se făcea cu cârca hamalilor. Pentru legarea sacilor, hamalii purtau un ghem de sfoară şi un cuţit ca să-şi lege sacii la gură şi să-i poată ridica în cârcă fără să verse cerealele. Că seara mai mergeau în cârciuma din port şi se mai cafteau la băutură, asta se întâmpla în toate porturile lumii, nu numai la Brăila. Învaţă istoria, mucosule! Doar şi mama ta stă jumătate din zi în bucătărie cu un cuţit în mână tocând zarzavatul sau tranşând o găină şi eu nu zic că este cuţitară, fraiere! Şi găina o taie tăticu’ cu ditamai cuţitul, că l-am văzut cu ochii mei. Dar cuţitul cu care taie porcul de Ignat şi mielul de Paşte, ai? El tot cuţitar o fii? Petrişor tace…<br />
Apare tatăl lui Petrişor, adică chiar bunul meu prieten comandantul…<br />
-Hopa, am sfeclit-o!– Ce se întâmplă aici, Petrişor? Parcă ai centură neagră la karate! Te bate o fată?<br />
Îi spun tăticului din ce ne-am luat, îl duc şi pe el pe la Brăila, îi explic cum e cu uneltele hamalilor din portul Brăilei şi cum o poveste greşit înţeleasă de la 1900 ne aduce etichete nedrepte, nouă brăilenilor, când meseria hamalilor a dispărut şi odată cu ea legendarele cuţite. Comandantul pare că a înţeles speţa şi îi întinde un măr lui Petrişor.<br />
- Hai, karatistule, mai toceşte la istorie! Fata asta ne dă cu istoria în cap la amândoi… Uite, rupe mărul ăsta şi împarte-l cu fata în semn de împăcare!<br />
Petrişor se străduieşte, dar mărul nu se dă rupt. Săritoare, scot un frumos briceag chinezesc, tai mărul cu dexteritate şi-i întind lui Petrişor o jumătate.<br />
Directorul rămâne stupefiat. Ar vrea să zică ceva, dar nu-şi găseşte cuvintele de consternare.<br />
Explic cu seninătate:<br />
- Ei, ce-i? N-aţi mai văzut un briceag chinezesc? Am dat la schimb pentru el o unghieră chinezească şi o serie de timbre! Am un hobby cu<a href="http://doinapopescu.blogspot.com/2010/02/oua-prinse-n-portiera.html"> bricegele…</a><br />
<br />
<a href="http://doinapopescu.wordpress.com/2010/02/24/dom-profesor-sare-calul/">PENTRU TINE</a>Doina Popescu-Brăilahttp://www.blogger.com/profile/13559530825912330343noreply@blogger.com0