Doina Popescu-Brăila
Dacă ne gândim la excedentul feminin de pe planetă, am răspuns deja la întrebare şi discuţia este închisă!Să fie oare atât de simplu ?
Nicio abordare legată de femei nu este simplă dar, dacă întrebi un bărbat, rişti să primeşti răspunsuri încifrate, care să-i mascheze propria dilemă legată de sexul zis frumos sau propriile angoase.
Ce spune trubadurul?
“Femei, femei, e plină lumea de nebune,
De ce v-aţi mai născut pe lume?
Ca să ne-nebuniţi pe noi!”
Mai interesant este să vedem ce motive au găsit femeile pentru a se eschiva să se mărite…
Întâlnind o colegă de liceu trecută bine de 35 de ani şi nemăritată mi-a răspuns scurt că multe femei rămân nemăritate fiindcă au un simţ estetic dezvoltat.
Suspectând-o că trişează, i-am amintit că am văzut-o numai în compania unor masculi remarcabili. Şi-a păstrat calmul şi mi-a replicat că pe undeva am dreptate, dar a avut parte numai de frumoşi dar săraci, bine-situaţi dar însuraţi şi destui frumoşi şi bogaţi cărora le miroseau picioarele!
Părerea Crenguţei, nemăritată până la 29 de ani:
Gelu?Amărâtul n-avea nici cojoc!
Nicu? M-a lăsat în drum şi a intrat să urineze în tufiş.
Traian? S-a scobit în nas în faţa părinţilor mei.
Sotir? M-a plimbat tot oraşul şi nu mi-a dat un suc!
Pavel? Era atât de bogat că nu m-am mai uitat la amănunte! M-am botezat urgent pe vechi în biserica lipovenească şi nu-mi lipsesc icrele negre la micul dejun. Mişto!
Teodora: Căsnicia părinţilor mei, de tot rahatul, m-a speriat atât de tare că am hotărât din start să nu mă mărit niciodată. Dar, pe la 29 de ani, îmi era deja imposibil s- o mai suport pe mama şi dintr-o dată am decis că singura soluţie este măritişul. Am zis, am făcut! M-am măritat imediat! La început mi s-a părut important să fiu măritată! Am făcut doi copii, apoi am divorţat pentru că mi s-a părut esenţial să fiu fericită!
Miky a fost fatală din liceu. Am rămas surprinsă să o întâlnesc nemăritată la 36 de ani. Dar are argumente serioase: Mi-am dorit un bărbat care să dea din coate, să răzbească în viaţă. Am găsit destui bărbaţi frumoşi şi interesanţi dar, am luat viteză de fiecare dată, fiindcă am avut baftă numai de pretendenţi interesaţi numai să dea din pleoape la televizor!
Adesea fetele se plâng de ce nu le-a dat bărbaţii…
Nu mi-a adus mărţişor!
Nu mi-a adus flori!
M-a plimbat tot oraşul şi nu mi-a dat o îngheţată!
Nu mi-a dat telefon de ziua mea!
Dar când ei dau, ele tot nemulţumite! Cum, ce dau?
Bătăi de cap, mâncărimi, palme peste ochi, copii în burţi, papucii…
Şi totuşi, părerea generală e că vinovate sunt femeile! De ce ? De orice!
Probleme? Cherchez la femme!
Nu mai încercaţi să daţi tot răul din lume pe femei! Statistic, procentul de bărbaţi ucişi de soţii sau amante este nesemnificativ. Bărbaţii au fost de-a lungul istoriei decimaţi în războaie - şi, recunoaşte-ţi: nu toate războaiele au fost pornite de femei! Dar, trebuie să admit că atunci când au făcut-o n-a mai rămas piatră de piatră!(Vezi Războiul Troiei!)
Dar, nu vă amăgiţi! Femeia a fost doar pretextul! Adevăratul motiv au fost bogaţiile Troiei! Homer a vrut să dea o notă eroică şi romantică poveşti, praf în ochi pentru a distrage atenţia de la marele jaf!
Traian nici nu s-a deranjat măcar să inventeze pretexte: poate îi lipsea rafinamentul lui Homer sau poate că falimentul imperiului bătea la uşă! Ori, poate, mult mai plauzibil, fiindcă îi plăceau băieţii şi nu i-a dat prin cap să se încurce în poveşti gen Paris şi Elena!
La şcoală, pe vremuri, o profesoară stupidă, nu-i dau numele ca să n-o fac vedetă, ne vorbea despre Traian-eroul civilizator!
Nu! Traian a jefuit aurul şi argintul Daciei, (dar nu tot, a mai rămas şi pentru jaful austro-ungar şi pentru Gabriel Resource- vezi scandalul Roşia Montana).
A distrus piatră de piatră cetăţile dacilor, a ucis şi a luat sute de mii de suflete în robie. La nivelul întregului imperiu, urgia romană poate fi comparabilă cu victimile lui Hitler.
Dar, miopie a istoriei sau neglijenţă a oamenilor, Traian are busturi în toată România! Sigur, ne mai răzbună porumbeii…
Dar, revenind la tema noastră: de ce ne mărităm mai greu ? În fond chiar nu sunt calificată să abordez această temă. M-am măritat în prima lună de facultate! Cum? La o oră după ce mi-am întâlnit ursitul!
De unde am ştiut că este el? Eu n-am fost prea sigură, intenţionam să mai copilăresc dar, el n-a avut niciun dubiu şi m-a cerut imediat!
Soacră-mea a zis aprig: nu, nici peste cadavrul meu! Dar, se vede treaba că atunci când vrea Dumnezeu, nici cadavrul soacrei nu impresionează! Ce-i drept, după ce am cunoscut-o pe soacră-mea, cel mai crâncen exemplar de soacră de pe planetă, mi-am zis: Hitler, Traian? Nişte cotei!

Citiţi alte articole pe http://miculscriitor.weblog.ro/
http://doinapopescu.blogspot.com/
2 Responses
  1. ..măritată de la începutul facultăţii? Norocoaso! Sper că nu ai ales rău, aşa cum a făcut maică-mea, împinsă de la spate de părinţi, prin 1942, în plin război. Viitorii soţi nu se cunoşteau dar tata o râvnea pe mama, o frumoasă cuminte. Ce-a urmat? Un fiasco!.. După divorţul din anul 1959, după 17 ani de chinuri lângă un soţ alcoolic, violent şi prea puţin şcolit, Mama, la întrebarea de ce nu vrea să se recăsătorească răspundea cam aşa: "..crezi tu că mai am chef să mai spăl izmene căcate şi să...??".. Şi a hotărât să rămână necăsătorită restul vieţii, nu însă şi fără prieteni..


  2. Acela a fost un an nebun. Plutea ceva în aer. A fost anul cererilor în căsătorie la prima vedere. Plus prietenul meu de doi ani şi opt luni pe care pot să zic că "l-am fentat la altar". Am scăpat de fiecare dată dar am dat de un taur şi m-a păcălit.
    Am două fete minunate şi o relaţie frumoasă cu rugbistul. Probabil că puţine căsnicii arată atât de bine după 21 de ani.


Trimiteți un comentariu